News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Camelia Gavrilă, şefa IŞJ: “Preferăm cadre didactice pensionare decât necalificaţi”

Dascălii ieşeni au aflat care este calendarul mobilităţii personalului didactic din învăţământul preuniversitar pentru anul şcolar 2014 – 2015.

Astfel, până pe 3 februarie, unităţile de învăţământ din judeţul Iaşi vor transmite Inspectoratului Şcolar Judeţean listele cuprinzând personalul didactic titular care îndeplineşte condiţiile legale de pensionare la 1 septembrie 2014. Totodată, cadrele didactice aflate în prag de pensionare, dar care doresc să îşi continue activitatea, vor depune o cerere la secretariatul şcolii unde sunt titulari, în perioada 31 martie – 10 aprilie. “Preferăm să păstram cadre didactice pensionare, decât necalificaţi. Dacă sunt învăţători care au clasa a IV-a, evident că preferăm o asemenea soluţie decât să bulversăm colectivul şi adaptarea copiilor”, a subliniat Camelia Gavrilă, şefa IŞJ.

În perioada imediat următoare, până pe 24 februarie, inspectorii şcolari vor constitui posturile didactice pentru anul şcolar următor şi vor soluţiona cererile de completare a normei didactice a personalului titular. “Se verifică vacantările pentru anul şcolar următor, avem întâlniri cu directorii, ascultăm opinia lor – dacă vor să acorde prelungiri pentru anumite cadre didactice, dacă intenţionează ca anumite posturi vacante să le introducă la pretransfer sau direct la concursul de titularizare. Dorim să fie un echilibru între posturile acordate pentru pretransfer şi cele acordate pentru concursul de titularizare, pentru că vrem ca profesorii tineri să poată intra în sistem pe baza unui concurs”, a mai explicat inspectorul şcolar general. Pe 28 februarie, în şedinţă publică, este programată completarea normei didactice de predare – învăţare – evaluare a personalului didactic la nivelul IŞJ, iar pe 25 martie va avea loc transferarea dacălilor titulari disponibilizaţi în urma restrângerilor de activitate sau a restructurării reţelei şcolare. La nivelul judeţului Iaşi, există peste 12.125 de posturi în învăţământul preuniversitar de masă şi special, dintre care 8.878 de posturi didactice, 1.000 posturi didactice auxiliare şi 2.247 posturi nedidactice. De remarcat că multe dintre posturile didactice auxiliare şi nedidactice nu pot fi ocupate, din cauza blocajului din sistem.

  

sursa Ziarul de Iasi

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Pe podium la Olimpiada Națională de Matematică! Argint și bronz pentru doi elevi de la”Colegiul M.Sadoveanu” Pașcani

Carmen Bălăceanu

Sindicatele din învățământ anunță grevă de avertisment pe 18 mai și de pe 25 mai intrarea în grevă generală

Redacția

Cât timp ar trebui să petreacă elevii făcând teme. Ministrul Educației: N-ar trebui să depășească două ore la gimnaziu și liceu și o oră la învățământul primar

Redacția
Încarcă...