News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Bărbat cu AVC hemoragic, transferat de urgență cu elicopterul la Iași după ce i s-a făcut rău la volan

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a fost preluat de echipajele medicale în apropiere de comuna Miroslovești, după ce i s-a făcut rău la volan. Potrivit purtătorului de cuvânt al Spitalului Municipal de Urgență Pașcani, Delia Molocea-Bocovanu, pacientul, cunoscut cu hipertensiune arterială, a reușit să oprească mașina, însă a fost găsit în stare confuză.

După efectuarea investigațiilor medicale, cadrele de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani au stabilit că pacientul a suferit un accident vascular cerebral hemoragic extins. Având în vedere gravitatea stării, s-a decis transferul acestuia la Clinica de Neurologie din Iași, cu ajutorul elicopterului SMURD.

Purtătorul de cuvânt a precizat că bărbatul este din Dej.

  

Related posts

Primarul Dumitru Pantazi a împărțit flori doamnelor și domnișoarelor cu ocazia Zilei Internaționale a femeii!

Răzvan Grecu

Termenul anunțat de Primăria Pașcani pentru semnarea contractului privind reabilitarea Parcului Peștișorul

Răzvan Grecu

Câteva coincidențe stranii cu avariile ApaVital

Redacția
Încarcă...