Vineri, 9 octombrie 2015, s-a desfășurat în sala de spectacol a Căminului Cultural din Halaucești ediția 2015 a Balului Bobocilor Liceului Teoretic “Bogdan Vodă”.
Ca în fiecare an, elevii claselor a XII-a au organizat pentru tinerii lor colegi din clasa a IX-a un “botez” pe cinste. În organizarea evenimentului au fost antrenate adevărate forţe (elevi, părinţi, cadre didactice, comunitatea locală, autorităţile locale, agenţii economici din comună), iar arhitecţii acestui spectacol, elevii din clasele a XII-a, au dat dovadă de un deosebit spirit organizatoric, talent de scenarişti, maturitate şi o decentă care face cinste statutului de elev.
Organizatorii principali au fost atenţi la cele mai mici detalii. Scenă, minuţios realizată, a fost aranjată că o adevărată corabie de piraţi. Un dans antrenant a deschis spectacolul, apoi s-a desfăşurat prima proba propriu-zisă a balului – prezentarea bobocilor. Plini de emoţii, cei 15 concurenţi şi-au expus motivele pentru care s-au înscris la titlul de ,,Miss” sau ,,Mister Boboc” 2015.
Dacă după prima proba era o deplină egalitate, următoarele trei probe, de exprimare a unui talent artistic, de cultură generală şi o proba surpriză, au făcut departajarea. Susţinerea probelor bobocilor candidaţi a fost întreruptă de alte momente artistice sau de magie care au încântat puplicul spectator.
În final, după deliberarea juriului, titlul de “Miss boboc 2015” a fost câştigat de Flavia Neculai, din clasa a IX-a A, iar titlul de “Mister” de Cristian Tănase din aceeaşi clasa. Ultimul, a impresionat juriul şi publicul spectator prin prestaţia artistică, pentru că s-a dovedit un pianist extrem de sensibil şi talentat. Spectacolul s-a încheiat cu urararile adresate de conducerea liceului tuturor bobocilor de a petrece patru ani de liceu minunaţi, iar organizatorilor, elevilor claselor a XII-a, mult success la examenul de bacalaureat.
Comunicat emis de Prof. Camelia Axinte, consilier educativ.



Citește și: {loadposition articlescategoryload}


