




Duminică, 17 mai, terenul sintetic de la Școala Heci a găzduit o nouă ediție a proiectului „STOP ECRANELOR”, inițiat și organizat de Pahome Ștefan Luca, portar la Junior Botoșani și FC Botoșani Under 14 Elite.
Evenimentul a reunit zeci de copii, părinți, antrenori și susținători ai sportului, într-o zi dedicată mișcării, socializării și activităților sportive, având ca obiectiv principal promovarea unui stil de viață activ și reducerea timpului petrecut în fața ecranelor.
Participanții au avut parte de o atmosferă extraordinară, cu muzică, voie bună, activități sportive și momente speciale care au transformat această ediție într-una dintre cele mai frumoase de până acum. La final, copiii au fost recompensați cu medalii, dulciuri și hidratare oferită de Ozana din partea staffului STOP ECRANELOR, pentru implicarea și energia lor.
Inițiatorul proiectului, Pahome Ștefan Luca, a transmis un mesaj clar despre misiunea acestui proiect:
„STOP ECRANELOR este despre copii, despre sport și despre timpul petrecut împreună. Mă bucur că acest proiect crește de la ediție la ediție și că reușim să oferim copiilor experiențe frumoase, departe de telefoane și mai aproape de mișcare.”
Evenimentul s-a bucurat de prezența unor invitați speciali, printre care Claudiu Agafiței, fondatorul Academiei de Portari Piatra Neamț, dar și Albert Andrei Dubina, colegul lui Luca, portar remarcat pentru evoluțiile sale și pentru seriozitatea cu care tratează performanța sportivă.
Succesul acestei ediții a fost posibil datorită sprijinului oferit de parteneri și susținători: Ștefania Judeanu, Florin Cojoc, Marius Lazaroaia, ACS Viitorul ML, Primăria Lespezi, domnul primar Marcu Lucian, Școala Profesională Lespezi, doamna director Mihai Mihaela, Rusu Bogdan, Izabela, Ionuț Țicău, Marius Partene, Actualitatea TV, Andreea Marin, Loredana Negrilă, Academia de Portari Piatra Neamț, Ioana Agafiței, Ionuț D. Dumitru, Albert Andrei Ionuț Dubina și Luca Andrei.
Această ediție confirmă faptul că proiectul STOP ECRANELOR a devenit o inițiativă importantă pentru comunitate, inspirând copiii să aleagă sportul și activitățile reale.
Organizatorii anunță că urmează un proiect și mai mare, creat de Pahome Ștefan Luca, care va aduce noi surprize și o experiență și mai puternică pentru copii.

