

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași și procurorii DIICOT Iași au destructurat o grupare formată din cinci persoane, cu vârste între 38 și 50 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc. Două dintre acestea sunt acuzate și de trafic de droguri de risc.Potrivit anchetatorilor, în perioada august 2025 – mai 2026, suspecții ar fi procurat, deținut și comercializat cocaină către consumatori din municipiul Iași, la prețuri de aproximativ 500 de lei pentru un gram. Deși acționau independent, între membrii grupării existau legături de colaborare în ceea ce privește aprovizionarea cu droguriAnchetatorii au stabilit că unul dintre suspecți folosea drept loc de depozitare și comercializare a drogurilor atelierul de vulcanizare pe care îl administra, pentru a evita descoperirea activității ilegale.În urma celor șapte percheziții domiciliare efectuate pe 18 mai, polițiștii au găsit aproximativ un kilogram de cocaină ascuns într-un bidon de ulei, dar și peste 730 de grame de canabis, grindere, cântare de precizie și alte mijloace de probă.Din cercetări a reieșit și că, în perioada 17 – 18 mai 2026, un bărbat de 45 de ani ar fi vândut aproximativ 55 de grame de cocaină unei alte persoane cercetate în dosar.
Cele cinci persoane au fost reținute de procurorii DIICOT Iași în zilele de 18 și 19 mai, iar marți, 19 mai, Tribunalul Iași a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Comunicat de presă IPJ Iași:
”Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași, au documentat activitatea infracțională a 5 persoane, cu vârstele între 38 și 50 de ani, cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc. În sarcina a două dintre persoanele cercetate s-a reținut și comiterea infracțiunii de trafic de droguri de risc.Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, în perioada august 2025 – mai 2026, cele 5 persoane ar fi procurat, deținut și vândut cocaină, drog de mare risc, cu 500 de lei pentru un gram.Persoanele ar fi acționat independent, între ele existând însă anumite relații de colaborare, pe zona de procurare a drogurilor de mare risc, destinate comercializării către clienți din municipiului Iași.Din actele de urmărire penală a rezultat că una dintre persoanele în cauză, în scopul de a evita descoperirea activității sale ilicite, ar fi utilizat ca loc de depozitare și de comercializare a drogurilor, punctul de lucru al unei societăți comerciale pe care ar fi administrat-o, respectiv o vulcanizare.Cercetările efectuate au arătat că, în intervalul de timp menționat, două dintre persoanele cercetate, ar fi vândut diferite cantități de cocaină, cu sume între 500 și 1.000 de lei la o tranzacție.Totodată, s-a stabilit că, în perioada 17 – 18 mai 2026, una dintre persoane, de 45 de ani, ar fi vândut unei alte persoane cercetate aproximativ 55 de grame cocaină și de asemenea, împreună cu o altă persoană, de 50 de ani, administrator al atelierului de vulcanizare, ar fi deținut aproximativ un kilogram de cocaină, ascunsă într-un bidon de ulei. Aceste cantități de substanțe au fost descoperite și ridicate pe parcursul celor 7 percheziții domiciliare efectuate, de către polițiști, la data de 18 mai 2026. În acest context au fost indisponibilizate și peste 730 de grame de canabis, drog de risc, grindere, cântare de precizie, precum și alte mijloace de probă.La datele de 18 și 19 mai 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași au dispus reținerea celor 5 persoane.Ieri, 19 mai, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Iași a dispus arestarea preventivă a acestora, pentru 30 de zile.Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Iași.Facem precizarea că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție“.


