Anul viitor vine cu schimbări în ceea ce priveşte plata taxelor şi a impozitelor din municipiul Paşcani.Textul integral al proiectului a fost supus dezbaterii publice păşcănenilor, şi include o modificare importantă la plata impozitului pentru clădirile persoanelor juridice. În acest sens, calculul se va modifica de la 0,2% la 0,4 %.
“Există o singură modificare importantă, în acest proiect, şi anume cota de impunere pe clădiri la persoanele juridice, care se va modifica de la 0,2% la 0,4 % asta pentru că s-a constatat anul trecut o scădere a încasărilor pe acest capitol. În rest, taxele şi impozitele locale rămând identice cu cele din anul trecut”, a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Paşcani.
O altă modificare din proiect va decurge din zonarea municipiului Paşcani, după cum explică purtătorul de cuvânt al Primăriei.
“Va mai apărea în proiect şi zonarea, care, de asemenea, va aduce o serie de modificări, în sensul în care, dacă o stradă era în categoria C fără să îndeplinească utilităţile acestei categorii, va trece în categoria D, şi va automat va scădea impozitul. Sunt şi străzi unde s-au făcut investiţii, motiv pentru care vor trece din categoria D în categoria C”, a mai completat Cristian Menegon.
De altfel, de-a lungul timpului, mai mulţi păşcăneni au venit în audienţe la Primărie pentru a cere modificarea taxelor şi impozitelor, nemulţumiţi fiind de faptul că plătesc mai mult comparativ cu utilităţile din zona în care stau.

