RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Apel umanitar pentru familia din Paşcani, a cărei locuinţă a fost distrusă în incendiu

Familia din Pașcani, căreia i-a luat foc apartamentul weekend-ul trecut are nevoie de ajutor! Flăcările au distrus mai multe bunuri din locuință printre care, elemente de mobilier, diverse textile, aparatură electrocasnică și au degradat tencuiala pereților.

 

În momentul în care s-a produs nenorocirea, proprietara se afla în bucătărie şi a sesizat un miros de fum, care venea din dormitor, unde era aprinsă o candelă. Bătrâna spune că în urmă cu un an şi-a pierdut fiul şi de atunci ţine candela aprinsă zi şi noapte, dar nu s-a gândit niciodată că s-ar putea întâmpla o asemenea tragedie.

  

„De un an de zile mi-a murit un băiat şi țineam mereu aprinsă candela în camera lui şi mă rugam pentru el. Eram prin bucătărie când a luat foc şi când am intrat aici era plin de fum. Soțul meu era plecat la părinții lui la țară. A venit un vecin şi m-a scos afară, apoi a sunat la pompieri. Nu am reuşit să scot nimic, a ars șifonerul, patul, biroul, dulapul, televizorul, calculatorul, uşi, geamuri, a ars tot. Au venit pomperii, iar pe mine m-a luat salvarea”, a declarat Elena Zabulic.

În apartament nu se mai poate locui, iar cei doi bătrâni în vârstă de 63, respectiv 65 de ani dorm acum la vecini. Interiorul locuinţei trebuie refăcut complet, însă din pensiile lunare, oamenii nu îşi permit să cumpere toate cele necesare reparațiilor.“Avem nevoie de materiale de construcţii neapărat, trebuie făcută din nou toată casa, trebuie să schimbăm ușile, geamurile”, a precizat femeia.

Cine are posibilitatea să ofere o donaţie, oricât de mică în bani sau sub formă de materiale de construcţii sau chiar şi un minim de obiecte de mobilier este binevenit să o facă. Pentru orice donaţie şi sponsorizare sunaţi la numărul de telefon 0765 420 039.

Reamintim faptul că sâmbătă, în jurul orei 08:30 apartamentul situat la etajul 3 al blocului C9 a fost cuprins de flăcări din cauza unei candele. La faţa locului au intervenit mai multe autospeciale pentru a lichida incendiul.

 

 

 

 

Related posts

BZI:Pascaneni tepuiti de nepotul protopopului Postolache

Redacția

Câciu: Prima alimentare din 2024 a cardurilor sociale va fi în a doua jumătate a lunii februarie

Redacția

O femeie bolnavă psihic a încercat să se omoare cu medicația prescrisă

Oana Cordoneanu
Încarcă...