RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Aleșii locali au adoptat ieri noua taxă de salubritate! Persoanele juridice vor plăti și la numărul de angajați și la suprafața pe care o are afacerea!

Consilierii locali au aprobat ieri regulamentul privind noua taxă de salubritate. Dacă persoanele fizice au de ce să se bucure, deoarece valoarea taxei de salubritate este mult mai mică decât cea actuală, cei din mediul privat ar urma să plătească mult mai mult decât până acum.

 

Practic, conform amendamentelor adoptate ieri, agenții economici vor achita lunar, pentru fiecare angajat suma de 4,5 lei, la care se adaugă o cantitate de gunoi în funcție de suprafața pe care se desfășoară afacerea și tipul acesteia.

  

De exemplu, o afacere de consulatanță sau care se desfășoară efectiv la birouri va plăti pe lângă taxa de 4,5 lei aplicată pentru fiecare angajat și câte 0,45 de kg pe zi pentru fiecare 10 metri pătrați de afacere.

Astfel, dacă o afacere are 10 angajați și 100 de metri pătrați va avea de achitat lunar 45 de lei, plus 4 kg și jumătate de gunoi, anual factura ajungând la 750 de lei.

Consilierii din opoziție s-au împotrivit acestui proiect pe motiv că gunoiul ar trebui să fie plătit în funcție de cât este produs nu paușal. Marius Pintilie, liderul liberalilor, a fost cel care a spus că dacă s-ar plăti pe cât gunoi se produce, firmele ar începe să-l sorteze, să-l recicleze și să depună mult mai puțin, pentru a economisi bani.

 „În principiu, să știți că noi ne dorim ca atât persoanele fizice, cât și cele juridice să plătească gunoiul în funcție de cantitatea produsă. Este un principiu corect și am văzut că și cei de la ADIS spun că ar fi ideal așa ceva, dar e greu de implementat. Totuși, eu cred că la persoane juridice, pentru că sunt mai puține, ar trebui să încercăm să facem treaba asta. Trebuie să le spunem firmelor să încerce să recicleze, să facă cât mai puțin gunoi și să-și gestioneze problema deșeurilor, în așa fel încât să arunce cât mai puțin deșeuri ” a arătat Mariu Pintilie, consilier PNL.

Administratorul public al municipiului Gică Zanet susține însă că regulamentul amendat permite firmelor să plătească exact cât produc.

„Am ales varianta asta, pentru că am avut doar datele acestea. Totuși prin amendamentul pe care l-am propus, ele vor plăti cât vor produce” a replicat Gică Zanet, administratorul public al municipiului.

În realitate însă, din textul amendamentului rezultă că indiferent cât gunoi produce o societate, trebuie să plătească minim taxa per angajat.

„Serviciul de taxe și impozite locale va recalcula sumele datorate pentru întregul an în curs, în funcție de datele rezultate de la operatorul desemnat de ADIS. Acolo unde este cazul, va reduce sau va crește obligația de plată datorată de agentul economic. În situația reducerii taxei, aceasta nu va putea fi mai mică decât valoarea anuală rezultată din înmulțirea numărului de angajați cu taxa pe salariat al persoanei juridice stabilită prin prezentul regulament”

Reamintim că cetățenii din mediul rural vor plăti 4,20 lei lunar de persoană, contravaloarea serviciilor de salubrizare, în timp ce orășenii 9.07 bani. Agenții economici vor achita 365 lei pe tona de gunoi, plus 4,5 lei de fiecare angajat.

Noul regulament de taxare a populației și persoanelor juridice pentru serviciile de salubritate a fost votat de consilierii PSD și de consilierul PMP Sorin Olariu, liberalii votând împotrivă.

Related posts

Tensiuni în PSD după afirmația lui Rățoi “ce spune poporul așa vom face”. Primarul Pantazi la capătul puterilor: „O să vină altul după mine și o să fie mai rău!”

Răzvan Grecu

OPC Iași: „OUG 34/2014 se aplică operatorilor de apă!” Vezi ce trebuie să faci dacă ești nemulțumit de practicile ApaVital!

Răzvan Grecu

Pensiile sub 3.000 de lei ar putea fi scutite de impozit

Redacția
Încarcă...