
Trei lăcașuri de cult, Catedrala din Pașcani, biserica din Miroslovești și cea din Soci, beneficiază de o serie de finanțări din partea Ministerului Culturii și Cultelor. Vorbim de o sumă de aproximativ 650.000 de lei.
Pentru continuarea lucrărilor la Catedrala din Pașcani, urmare a demersurilor făcute, au fost alocate din bugetul ministerului 300.000 de lei. Pavel Postolachi, preot paroh, a mulțumit astăzi celor implicați pentru susținerea acordată, și a îndemnat cetățenii, din puținul lor să aloce și pe viitor sprijin financiar.
Pentru biserica din satul Soci a fost alocat un sprijin financiar de 150.000 de lei, în timp ce pentru cea din Miroslovești 200.000 de lei. În cazul acesteia din urmă, banii urmează să fie virați în conturi săptămâna viitoare. Consilierii PNL din comuna Miroslovești au postat pe pagina de facebook a organizației următorul mesaj:
“Mulțumim domnului deputat Sorin Năcuță și domnului Petrică Rusu, pentru susținerea proiectelor de reparații la cele două lăcașe de cult din satele Soci și Miroslovești. Partidul Național Liberal este un partid crești, care înțelege importanța socială și istorică a cultelor din România”.
Finanțările pentru aceste obiective au fost asigurate în baza solicitărilor transmise către minister și ca urmare a susținerii lor la nivel național de către reprezentanții comunităților.


