News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Economie și afaceri

Aeroportul Internaţional Iaşi are cea mai modernă pistă din România

Noua pistă (flexibilă) a Aeroportului Internaţional Iaşi va fi inaugurată joi, 21 august, începând cu ora 9.30. Preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniței, a anunţat că la eveniment au fost invitaţi cei mai importanţi oameni de stat din România, precum şi ambasadori şi oficialităţi din străinătate.

 

„Îi aşteptăm pe toţi ieşenii cu mare drag, la Terminaluil II al Aeroportului, pentru a asista la ceremonia sfinţirii şi inaugurării noii piste. Este realizarea unui vis de peste 20 de ani al Iaşului. În numai în doi ani proiectul a fost dus la bun sfârşit, inclusiv licitaţie şi execuţie. Primul avion care va ateriza va fi cel care vine de la Roma, la 11.25, imediat după evenimentele iniţiale.

  

Astăzi am avut ultima şedinţă extraordinară de Consiliu Judeţean înainte de inaugurarea noii piste. Am dat ultima hotărâre de Consiliu care permite Iaşului să acceseze fonduri europene având în vedere că ordinul de la Ministerul Transporturilor a venit în urmă cu o săptămână. Astfel, vom recupera de la Uniunea Europeană 56,7 milioane de euro, care reprezintă contravaloare pistei pe care o finalizăm acum, a platformei extinse pentru parcarea aeronavelor şi a unui nou terminal”, a declarat Cristian Adomniței.

Preşedintele Consiliului de Administraţie al Aeroportului Internaţional Iaşi, dl. Marius BODEA, a anunţat că astăzi va fi ultima zi în care vechea pistă va fi funcţională. „Vechea pistă va beneficia de un alt statut, devenind o cale de rulare. Pentru următoarele cinci zile aerogara ieşeană va fi închisă pentru că trebuie realizată joncţiunea între noua pistă şi platforma de îmbarcare-debarcare. Dar nu este o veste rea, pentru că acest lucru se datorează faptului că vom da în operare noua pistă, cea mai modernă pistă flexibilă din România”, a afirmat Marius BODEA.

Citește și {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Prima veste bună de după falimentul City Insurance: Se ieftinește RCA, după un an de scumpiri! Ce șoferi vor profita?

Redacția

Noutati fiscale de care ar trebui sa tineti seama

Redacția

Industria HoReCa, aproape de colaps din cauza pandemiei de coronavirus

Redacția
Încarcă...