News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

199 de dosare penale pentru zădărnicirea combaterii bolilor, pentru cei care nu au respectat măsurile împotriva COVID-19

Grupul de Comunicare Strategică a informat, vineri, că, până în prezent, au fost întocmite 199 de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. 

“Până în prezent, prin structurile abilitate ale MAI au fost întocmite 199 de dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 352 alin. 1 Cod Penal. Totodată, Poliția și Jandarmeria au aplicat 2.866 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină.

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 3, polițiștii au depistat 13.611 persoane care nu au respectat măsura privind restricţionarea circulaţiei. Acestora le-au fost aplicate sancţiuni contravenţionale, în valoare de 17.256.424 de lei.

De asemenea, cu ocazia formalităților de intrare în țară, Poliția de Frontieră a întocmit 4 dosare penale, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de fals în declarații, faptă prevăzută și pedepsită de art. 326 Cod Penal.

  

De la intrarea în vigoare a Ordonanței Militare nr. 2 și până în prezent, au fost plasate în carantină instituționalizată 645 de persoane care nu au respectat perioada de autoizolare. De asemenea, 21 persoane aflate în carantină au părăsit locația în care au fost plasate, pentru acestea fiind dispusă măsura carantinării pentru o nouă perioadă de 14 zile”, potrivit Grupului de Comunicare Strategică.

Până astăzi, 27 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.292 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre cele 1.292 de persoane confirmate pozitiv, 115 au fost declarate vindecate și externate (53 la Timișoara, 41 la București, 7 la Iași, 6 la Craiova, 6 la Constanța și 2 la Cluj).

DIGI24

Related posts

Răzvan Lucescu, șapte meciuri consecutive fără victorie: PAOK Salonic vs AEK Atena 1-1

Redacția

Ciolacu, discuții cu omologul bulgar, Nikolai Denkov, privind aderarea României și Bulgariei la Schengen

Redacția

Proiect: Suma acordată magistraţilor să-şi plătească chiria ar putea fi folosită de către aceştia pentru achitarea unei rate la o locuinţă cumpărată

Redacția
Încarcă...