News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

16 străzi prinse pentru investiții în sistemul de iluminat. Valoarea licitată este la jumătate față de costurile inițiale! (DOC)

Proiectul prin care se are în vedere modernizarea, extinderea și creșterea eficienței energetice a sistemului de iluminat public în municipiul Pașcani, a ajuns în etapa implementării. Indicatorii-tehnico economici finali au fost aprobați astăzi, de plenul Consiliului Local.

Municipalitatea va plăti în jur de 5,6 milioane lei pentru un iluminat modern, pe mai multe străzi. Suma este aproape la jumătate față de valorile rezultate din studiul de fezabilitate realizat acum doi ani de zile, de societatea ElectroMagnetica, cea care a pierdut licitația. Din studiul de fezabilitate realizat la acea vreme, se estima că lucrările vor costa peste 11 milioane de lei.

Consilierul Dumitru Pantazi, pe vremea căruia a fost realizat studiul de fezabilitate, a întrebat în ședința Consiliului Local de astăzi de ce au fost întârziate lucrările.

S-au obținut foarte târziu acordurile de la E-on. Au fost necesare săpături pe toate străzile din Pașcani unde se intervine, cei de la E-on au solicitat acestea pentru a face verificări și analize”, a subliniat reprezentantul firmei Urbio Led SRL Iași, cea care se va ocupa de lucrare.

  

Reprezentanții administrației locale susțin că după ședința de astăzi, odată cu votul dat pentru actualizarea indicatorilor tehnico-economici, va fi semnat ordinul de începere a lucrărilor de investiții.

Străzile unde iluminatul va fi modernizat sunt: Gării, Grădiniței, Moldovei, Ceferiștilor, Stadionului, Sportului, Mihail Kogălniceanu, Eugen Stamate, Vatra, Ștefan Cel Mare, Dragoș Vodă, Zimbrului, Republicii, 1 Decembrie 1918 și Abator.  Administrația locală mai are semnat un contract pe partea de mentenanță și întreținere a rețelei de iluminat public încheiat cu Amper Group SRL Cluj.

DOCUMENT

Related posts

Meteorologii anunţă depuneri de polei în Moldova şi în zona Carpaţilor Orientali

Redacția

Orășelul Copiilor Pașcani 2017: o sanie trasă de reni și un Moș Crăciun. Primăria cheltuie peste 130.000 lei pe doi brazi și instalații luminoase

Irina Gherasim

Un cetățean a făcut analiza ședinței dintre consilierii locali, primar și reprezentanții ApaVital și ARSACIS: Am fost MINȚIȚI și MANIPULAȚI!

Redacția
Încarcă...