NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Eveniment

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei. Ce activități vor avea loc la Iași

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este sărbatorită în data de 24 martie la nivel mondial, prin acțiuni ce au drept scop atragerea atenției opiniei publice asupra pericolului real pe care îl reprezintă tuberculoza, mai ales în contextul  actualei pandemii de COVID-19.

OMS a elaborat un program de lucru pentru perioada 2019-2023, în vederea eliminarii tuberculozei, care vizează două obiective majore:

  • 40 milioane de persoane cu tuberculoză să primească asistență medicală de specialitate, inclusiv 3,5 milioane de copii și 1,5 milioane de persoane cu tuberculoză rezistentă la medicamente;
  • Cel puțin 30 de milioane de persoane să beneficieze de servicii de prevenire a tuberculozei în perioada 2018-2022.

Cu ocazia acestei zile, sunteți invitați să participați la o conferință de presă, ce va avea loc în data de  24 martie 2021, la ora 11.00, în Sala de conferințe a  Universității de Medicină și Farmacie  “Grigore T. Popa” Iași. La eveniment vor participa: Senator Anca Dragu, Președintele CJ Costel Alexe, Prefectul de Iași Marian Grigoraș, Vice-președintele CJ Marius Dangă, Directorul DSP Dr. Vasile Cepoi, Conf. Univ. Dr. Liviu Oprea, Șef Lucrări Dr Radu Crișan Dabija, Dr. Mădălina Staicu și Dr. Sorete Arbore Adriana.

Simpozioane majore

Tot în data de 24 martie 2021, la ora 16.00, va avea loc deschiderea oficială a unei conferințe online, ce va cuprinde două simpozioane majore:

  

“Impactul Covid-19 asupra tuberculozei la nivel global și național” și “Tuberculoza și Covid-19 fără frontiere”.

De asemenea, menționam că la nivelul județului Iași, Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei va fi punctată prin alte activități:

  • Iluminarea în culoarea roșie a Primăriei Municipiului Iași și a Universității de Medicină și Farmacie “Grigore.T.Popa” Iași.
  • Afișarea bannerului: “Timpul trece! Numai împreună putem învinge tuberculoza!”.
  • Difuzarea unui material video de prevenție, având ca temă tuberculoza, transmis în mijloacele de transport în comun din municipiul Iași, în perioada 17-31 martie 2021.
  • Realizarea unui interviu telefonic organizat de Mihaela Steliana Munteanu împreună cu dr. Adriana Sorete Arbore, medic primar pneumolog, coordonator tehnic județean al PNPSCT Iași, în cadrul emisiunii ” Weekend cu prieteni” de la Radio Romania Iași.

Toate aceste activități sunt organizate prin colaborare cu următorii parteneri:

Consiliul Judeţean Iași, Prefectura Judeţului Iași, Primăria Municipiului Iași, Universitatea de Medicină și Farmacie Grigore T. Popa Iași, Direcția de Sănătate Publică Iași, Spitalul Clinic de Pneumologie Iași, Compania de Transport Public Iași, Fundația Romanian Angel Appeal.

bzi

Advertisements

Related posts

Locul I pentru Ansamblul din Heleșteni la Festivalul Internațional de Folclor „Peștișorul de Aur”-Tulcea

Oana Cordoneanu

Prima seară de sărbătoare la Pașcani. Artiștii locali și trupa Amadeus, au cântat pentru pășcăneni (VIDEO)

Ema Roman

Seară de film, în scop caritabil – „Dăruiește din inimă”

Teona Gherasim
Încarcă...