RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Zeci de călători în stația CF Pașcani, din cauza grevei transportatorilor

Trenurile care au tranzitat astăzi Stația CF Pașcani au făcut față cu greu valului de călători. Greva transportatorilor, care operează curse județene și interjudețene pe mijloacele de transport, a dus la creșterea numărului de călători.

 

  

 În stația CF Pașcani de la primele ore ale dimineții erau sute de călători. În marea lor majoritate elevi, aceștia au fost nevoiți să utilizeze mijlocul de transport pentru a ajunge la destinație. Din păcate numărul de vagoane ale trenurilor nu au fost suplimentate, așa că au și cazuri în care conductorii de tren nu au permis depășirea numărului de persoane. 

 

Activitatea de transport persoane a principalului operator din județ a fost blocată, iar din această cauză pasagerii au căutat alte alternative. La fel s-a întâmplat și cu rutele spre Roman, sau, parțial, cele către comunele din zona Pașcani.

 Transportatorii de persoane au încetat efectuarea curselor regulate între judeţe şi în interiorul acestora începând de joi dimineață. Motivul este proiectul de Ordin al ministrului Transporturilor pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice privind aplicarea prevederilor referitoare la organizarea şi efectuarea transporturilor rutiere. Operatorii sunt supărați că firmele care operau deja un anumit traseu nu mai au prioritate la noile licitaţii, și cer ca el să fie retras.În această după amiază călătoriile au fost reluate.

Related posts

Programare prin joacă – cum să transformi tehnologia într-un instrument educațional. Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României desfășoară Cursurile FDVDR

Redacția

O mână de ajutor pe ger năprasnic. Oamenii străzii adăpostiți de frig în spital

Oana

Prognoza meteo pentru 26 iulie 2025: Caniculă și disconfort termic accentuat în mare parte din țară

Redacția
Încarcă...