Vizită pastorală a IPS Teofan, în Parohia Vlădnicuț, Protopopiatul Pașcani

Duminică, 15 ianuarie, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei va efectua o vizită pastorală la biserica din Vlădnicuț, comuna Vânători. Lăcașul de cult aparține de Protopopiatul Pașcani, iar Roman Calinic a fost numit preot paroh în această localitate, pe 1 noiembrie 2020.  În luna iunie, anul trecut, s-a început construcția parohiei, în micul cătun de la poalele pădurii, unde locuiesc aproximativ 50 de familii.

”Iubiți frați și surori ,Duminică, 15 ianuarie,va poposi pe meleagurile noastre Înaltpreasfințitul nostru Părinte Mitropolit Teofan.Va ajunge la noi în jurul orelor12.30-13.00 ,ne va da o binecuvântare și va citi o rugăciune de dezlegare. Vă așteptăm în număr cât mai mare la Sfânta Biserică să ne bucurăm împreună de acest moment! Maica Domnului Prodromița să ne aibă în paza ei!”, este anunțul făcut de preotul paroh Roman Calinic.

Biserica este cu  hramul Sf.Ap.Petru și Pavel, Icoana Maicii Domnului Prodromița și Sf.Cuv.Paisie Aghioritul. Lucrările începute anul trecut, au înaintat, preotul Roman Calinic a fost mereu alături de voluntari, de muncitori, iar de Crăciun a fost oficiată Sfânta Liturghie în interior.