News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Vizită oficială a preşedintelui Klaus Iohannis în Elveţia – consultări politice cu preşedintele Guy Parmelin

 ”În cadrul vizitei, Preşedintele României va avea consultări politice cu Preşedintele Guy Parmelin. Printre subiectele de pe agenda convorbirilor celor doi preşedinţi se află consolidarea relaţiei bilaterale, inclusiv a cooperării economice, cu accent pe domeniul investiţiilor, Elveţia ocupând locul 10 în clasamentul investitorilor din România, precum şi a cooperării sectoriale.”, a transmis Administraţia Prezidenţială.  

Potrivit sursei citate, din perspectiva agendei europene, vor fi abordate cooperarea pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cadrul relaţiilor dintre Uniunea Europeană şi Confederaţia Elveţiană, precum şi contribuţia elveţiană la fondul de coeziune al Uniunii, respectiv operaţionalizarea celei de-a doua tranşe financiare elveţiene, destinate reducerii disparităţilor economice şi sociale în Uniune. 

Discuţiile vor include şi teme actuale de politică internaţională, cu accent pe evoluţii

 » Citește continuarea pe pagina autorului

  

Related posts

Un comentariu al unui analist sportiv inflamează spiritele în NBA: “La fel ca tatăl său, a apăsat pe trăgaci în momentul potrivit” / LeBron James cere demisia comentatorului

Redacția

Viktor Orbán merge vineri la Moscova pentru o întâlnire cu Vladimir Putin

Redacția

Surse. PNL vrea revocarea şefului AEP

Redacția
Încarcă...