RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Viktor Orban: Ne-ar plăcea ca Donald Trump să se întoarcă / ”Scena politică mondială va arăta complet diferit la sfârşitul anului”

Premierul ungar Viktor Orban a declarat că şi-ar dori ca Donald Trump să se întoarcă la Casa Albă şi să facă pace în partea de est a Europei, în discursul anual despre starea naţiunii rostit sâmbătă, potrivit MTI, transmite Agerpres.
Orban a spus că anul 2024 ar putea constitui un „punct de cotitură” odată cu alegerile în Uniunea Europeană, în SUA, în India şi în alte zeci de locuri.
„Scena politică mondială va arăta complet diferit la sfârşitul anului… şi, dacă Dumnezeu ne ajută, spaţiul de manevră al Ungariei va creşte într-o măsura nemaiîntâlnită de mult timp”, a adăugat el. „Nu putem avea un cuvânt de spus în alegerile din alte ţări, dar ne-ar plăcea foarte mult ca Donald Trump să se întoarcă”, a spus premierul ungar.
El a adăugat că „birocraţii de la Bruxelles” nu vor scoate Europa din criză şi că o nouă aripă de dreapta europeană, din care făc parte şi ungurii, ar putea aduce o „schimbare reală”.
Ungaria a ieşit „cu greu” dintr-un 2023 foarte dificil, dar „nu poate fi nemulţumită” de rezultate, a declarat premierul Viktor Orban în discursul său despre starea naţiunii.
Orban a spus că ungurii au trăit şi muncit sub „presiune extremă” pentru al cincilea an consecutiv,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

GSP: „Simona Halep este singurul nume de pe listă”. Ce spune raportul oficial al celor de la ITIA despre jucătoarea noastră

Redacția

“Carne de tun”: Asalturile neîncetate ale Rusiei epuizează forțele ucrainene, care sunt în inferioritate numerică și de armament (reportaj CNN)

Redacția

VIDEO SuperLiga: Dinamo, la a doua victorie consecutivă după un meci spectaculos

Redacția
Încarcă...