Voi fi eu, Sebastian Burduja. Asta le spunea încă de acum 15 ani tuturor colegilor de studii din America. Unii rămâneau cu sprânceana ridicată. Vedeau sclipirea stranie din privirea lui fixă, dar nu prea înțelegeau pe ce se bazează tânărul student român când profețea atât de sigur pe el că va conduce cândva mica lui țară din Estul Europei. Burduja știa însă de atunci că este alesul, de la tatăl său. Iar tatăl său, influentul Marinel Burduja, știa de la colegii și prietenii lui discreți. Cu toții se pregăteau de ziua în care vor preda ștafeta copiilor lor. Știau că doar unul dintre ei va fi președinte. Ei bine, lui Burduja i s-a tot spus că el va fi, până când a început să creadă în destinul său excepțional.
Totul s-a întâmplat conform planului. Viitorul președinte s-a împiedicat însă de un mic detaliu, neprevăzut de magii care i-au văzut steaua înălțându-se: pe Burduja nu-l votează nimeni. Și-a făcut chiar un partiduleț al tinerilor, căruia toată lumea bună din oraș i-a deschis larg ușile. Numai alegătorii n-au prea înțeles cu cine au de-a face și i-au trântit ușa în nas. N-a reușit să strângă numărul de semnături pentru a putea participa la alegeri cu jucăria făcută cadou.
» Citește continuarea pe pagina autorului
