Robert este streamer, adică se filmează în timp ce se joacă iar lumea îl privește, încercând să învețe mai multe despre acest joc. Cunoscut drept ”Ololosh”, este unul dintre cei mai vizionați content creatori de League of Legends din România, fiind și unul dintre cei mai cunoscuți. La momentul interviului, Ololosh se afla într-o competiție profesionistă în Bulgaria, el fiind înconjurat de o grămadă de jucători, toți aflându-se sub același acoperiș si făcând și ei la rândul lor stream sau antrenându-se pentru viitoarele meciuri pe care le vor juca.
Despre timpul liber și cum își gestionează o zi de muncă, Robert a declarat că adoră streaming-ul și ceea ce face, dar asta îi ocupă mare parte din program, iar timpul care îi rămâne pentru el nu este foarte mult. Programul său de „muncă” pe zi constă în realizarea unui stream de 2-3 ore cu League of Legends și filmarea unui videoclip. Videoclipul este probabil cea mai dificilă parte a acestui job. Realizarea unui videoclip demn de încărcat pe Youtube constă în mai multe etape precum: brainstorm pentru idee de videoclip și titlu, filmatul videoclipului, editatul acestuia, realizarea thumbnail-ului (fotografia/miniatura care apare în videoclip) și abia apoi încărcarea pe Youtube la ore fixe.
» Citește continuarea pe pagina autorului


