NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

(VIDEO) Accident rutier comis de un ieșean care a urcat băut la volan

După un accident rutier, un ieșean care a urcat băut la volan a fost trimis în fața instanței de procurori

Accident rutier spectaculos, comis de un ieșean care a urcat băut la volan! Procurorii l-au trimis în judecată pe Gheorghe Iulian Mafteucă. Ieșeanul este acuzat că a șofat sub influența alcoolului, fără permis și de conducerea unui autovehicul neînmatriculat

Accident rutier spectaculos, comis de un ieșean care a urcat băut la volan! Procurorii l-au trimis în judecată pe Gheorghe Iulian Mafteucă. Ieșeanul este acuzat că a șofat sub influența alcoolului, fără permis și de conducerea unui autovehicul neînmatriculat. Anchetatorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași au trimis dosarul la instanță la finele săptămânii trecute. Acum, urmează ca Judecătoria Iași să stabilească un prim termen al procesului. Ulterior, magistrații vor asculta ce au de spus procurorii și inculpatul, pentru a putea lua o decizie în acest caz.

În urma unui accident rutier spectaculos, Gheorghe Iulian Mafteucă a ajuns în atenția procurorilor.
Anchetatorii spun că, la începutul lunii mai, Gheorghe Iulian Mafteucă a urcat beat la volan și a încercat să ajungă în Iași. Nu a reușit însă. Din cauza alcoolului și a vitezei neadaptate, vehiculul a izbit un capăt de pod, iar mașina s-a răsturnat.

„Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Iași efectuează cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis, sub influența alcoolului și conducerea unui vehicul neînmatriculat. Pe 8 mai, un bărbat de 36 de ani, din comuna Popricani, în timp ce conducea un autoturism pe DN 24, a pierdut controlulul asupra direcției și a acroșat un parapet de protecție. Ulterior, vehiculul s-a răsturnat pe cupolă. După testarea cu aparatul alcooltest, s-a constatat faptul că bărbatul se afla sub influența băuturilor alcoolice. A rezultat o valoare de peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat”, au precizat reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Iași.

Potrivit unor surse judiciare, bărbatul avea o alcoolemie de 1,29 miligrame alcool pur în aerul expirat.

După accident, Gheorghe Iulian Mafteucă a fost dus la spital pentru stabilirea alcoolemiei

În urma producerii acestui accident rutier, Gheorghe Iulian Mafteucă a fost dus la spital. Conform procurorilor, acestuia i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.

„În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a constatat că acesta are permisul de conducere reținut. Mai mult, autoturismul pe care l-a condus are numărul de înmatriculare provizorie expirat. Pe baza probatoriului administrat în cauză, pe 9 mai, bărbatul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore. El a fost dus în Arestul IPJ Iași”, au adăugat reprezentanții IPJ Iași.

Magistrații din cadrul Judecătoriei Iași au admis atunci propunerea de arestare preventivă, formulată de procurori pe numele lui Gheorghe Iulian Mafteucă. Acum, urmează ca judecătorii ieșeni să stabilească ce se va întâmpla în continuare cu bărbatul acuzat că a urcat băut la volan și cu permisul de conducere suspendat.

BZI

Advertisements

Related posts

PROIECT: Amenzile să fie plătite la jumătate în termen de 15 zile, nu de 48 de ore

Redacția

Român arestat în Italia după ce a jefuit zeci de femei. Modul barbar în care le lăsa fără genți, în gara din Milano

Redacția

Bărbatul din Ruginoasa care și-a înjunghiat un consătean a primit 4 ani de închisoare

Redacția
Încarcă...