News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Magazin

Victoria’s Secret revine după 5 ani de absență cu celebrul show / Evenimenul s-a întrerupt în urma unui scandal cu acuzații de misoginism și hărțuire sexuală / Fostul organizator a refuzat să angajeze modele plus-size sau transgender

Victoria’s Secret, brandul de lenjerie intimă americană fondat în 1977, revine în 2024 în forță cu celebrul show anual după cinci ani de pauză, anunță WWD. Iar de data asta femeile sunt la putere. Victoria’s Secret a definit feminitatea pentru milioane de femei. Catalogul, dar și prezentările de modă erau pietre de temelie pentru întreaga lume. Pentru modele erau un adevărat scop să ajungă să aibă titlul de „Înger” pentru că acesta garanta celebritatea internațională.

Celebra prezentare de modă, care nu este doar o prezentare este un adevărat spectacol nu a mai avut loc din 2018 din cauza demisiei, cauzată de presiunea publică, a lui Edward Razek pentru acuzații de misoginism și hărțuire sexuală. Razek este om de afaceri american cunoscut pentru fostul său rol de Chief Marketing Officer pentru L Brands, unde a dezvoltat Victoria’s Secret Angels și prezentarea anuală de modă a companiei.

Dar anul acesta, deși nu s-a anunțat încă data și locul cele două producătoare, directoare ale brandului de multă vreme, Janie Schaffer, directoarea de design și creație, alături de Sarah Sylvester, vicepreședinte executiv al departamentului de marketing, au discutat despre ceea ce plănuiesc pentru mult-așteptata revenire a defilării. Cele două sunt optimiste în ceea ce privește această nouă variantă a spectacolului că v-a fi ceva ce spectatorii nu au mai văzut.

 „Am evoluat atât de mult ca afacere în ultimii trei ani și chiar ne-am transformat enorm. Suntem foarte confortabile cu locul în care ajungem ca brand și ne simțim foarte încrezătoare”, a declarat Schaffer. „Aceasta este într-adevăr o celebrare a tot ceea ce am făcut. Credeți-mă, avem atât de mulți fani încât există un element în care oamenii spun: <<Aduceți-l înapoi exact cum a fost înainte. Aduceți înapoi exact aceleași modele și nu schimbați nimic!>>”, a adăugat ea pentru WWD.

  

Dar schimbările sunt în curs de desfășurare. „Va fi mai mare și mai bun decât a văzut toată lumea până acum, a declarat Schaffer, care s-a alăturat companiei în 2008, a plecat în 2012 și a revenit în 2020. Noul spectacol este menit să fie o celebrare a cât de uimitor a fost spectacolul de modă … dar prin prisma Victoria’s Secret de astăzi, mai degrabă decât prin prisma Victoria’s Secret de altădată”, a adăugat ea.

Ultimul spectacol Victoria’s Secret, care a avut loc în 2018, a prezentat „îngerii” Victoria’s Secret și interpretări susținute de artiști celebrii precum Shawn Mendes, Rita Ora, The Chainsmokers, Bebe Rexha, Halsey, Leela James, Kelsea Ballerini și The Struts.

La vremea aceea, Victoria’s Secret făcea parte din L Brands, iar un articol publicat în 2020 în New York Times susținea că există o „cultură a misoginiei, a intimidării și a hărțuirii”. Ediția specială anuală a brandului a fost anulată în 2019, iar Edward Razek, director de marketing al prezentării de modă, a plecat după ce a primit reacții negative pentru că a refuzat să angajeze modele plus-size sau transgender.

În 2021, Victoria’s Secret s-a transformat într-o companie publică independentă, iar în 2023, brandul a revenit cu un documentar „The Victoria’s Secret World Tour”. Difuzat pe Amazom Prime, documentarul a evidențiat VS20, un grup de 20 de designeri globali care au conceput look-uri personalizate pentru modelele de pe podiumurile brandului. https://www.g4media.ro/victorias-secret-revine-dupa-5-ani-de-absenta-cu-celebrul-show-evenimenul-s-a-intrerupt-in-urma-unui-scandal-cu-acuzatii-de-misoginism-si-hartuire-sexuala-fostul-organizator-a-refuzat-sa-angajez.html

Related posts

Horoscopul lunii martie 2024. Începe curățenia de primăvară în viața zodiilor. Doar cei care își ascultă intuiția vor da lovitura

Redacția

Paște în Maramureș – Întoarcerea la tradiții

Redacția

Drobul de miel, nelipsit de pe masa de Paște a românilor. Scoțienii au și ei un preparat similar

Redacția
Încarcă...