RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

USR a depus o iniţiativă legislativă pentru creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi

„România nu a oferit demnitate persoanelor cu dizabilităţi, ci doar condiţii absurde pe care să le îndeplinească pentru a primi dreptul lor la un trai decent. Cum este posibil ca, indiferent de gravitatea afecţiunii, un copil cu dizabilitate gravă, ireversibilă, să meargă periodic la comisia de evaluare pentru eliberarea certificatului care atestă o dizabilitate permanentă? Vrem să reducem birocraţia excesivă şi să mărim cuantumul indemnizaţiei în funcţie de fiecare dizabilitate, astfel încât persoanele cu dizabilităţi să poată avea o viaţă demnă şi protejată de statul român. Această lege are nevoie de responsabilitate şi majoritate politică pentru a deveni realitate”, a transmis senatorul USR, Anca Dragu.

Oana Ţoiu, deputat USR, spune că „mai puţin de 5 din 100 de persoane cu dizabilităţi adulte sunt angajate, deşi sunt mii de locuri de muncă neocupate astăzi”. „A venit demult vremea să recunoaştem partea de „abilitate” din dizabilitate şi să eliminăm piedicile de participare la viaţa comunităţii. Centrele mari trebuie închise şi locurile de muncă, şcoală şi comunitatea deschise cu adevărat”, arată Ţoiu.

Principalele modificări aduse legii vizează:

1.Creşterea indemnizaţiilor pentru persoanele cu dizabilităţi de la 70% din Indicele social de referinţă, la 100% din ISR. In prezent,

  

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Conducerea PNL se reuneşte înainte de consultările cu Iohannis. Vîlceanu: „În acest moment, propunerea de premier e Cîţu”

Redacția

Puternicul oligarh rus Alexei Kuzmitchev, pus sub acuzare de procurorii francezi pentru spălare de bani și fraudă fiscală în formă agravată

Redacția

Primele imagini cu noua generație BMW X5

Redacția
Încarcă...