NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Politică

UNPR vrea consilieri locali la Pașcani, dar nu anunță dacă atacă fotoliul de primar

Duminică, 6 decembrie, la Pașcani a avut loc o ședință de lucru organizată de UNPR la Clubul Copiilor din municipiu. A fost discutat modul de abordare al alegerile locale și generale din 2016, cât și un scurt bilanț al activității desfășurate în acest an.Gheorghe Emacu, președintele organizației județene a UNPR a susținut că numărul membrilor de partid sunt în creștere, odată cu absorția celor de la PP DD.

  

 

 „Asemeni fiecărei formațiuni politice și UNPR are ca un prim examen în vara anului viitor. Ne propunem să obținem un rezultat bun în toate unitățile administrativ teritoriale ale județului, inclusiv în municipiul Pașcani. Dorim să obținem un scor de 12-15%, ceea ce înseamnă să avem practic consilieri locali în toate comunele, orașele, municipiile județului, și ne propunem să avem un număr de 8-12 primari. Pentru aceasta trebuie muncă foarte serioasă.  Zicem că am crescut. Dacă la începutul anului eram 6000 de membri UNPR în județul Iași, acum am reușit să avem peste 20.000. Este adevărat că în luna iulie am beneficiat de acel proces de fuziune prin absorbție cu PP DD, lucru care a dus la o creștere nu numai a numărului de membri, dar în egală măsură o creștere calitativă, a formațiunii noastre. Având în vedere că sunt niște oameni deosebiți cei care au venit către noi, și au venit și cu proiecte importante către comunitățile care le reprezintă”, ne-a declarat președintele UNPR Iași.

 Întrebat care este profilul unui candidat care se va regăsi pe lista de candidați la alegerile din 2016, liderul uneperist a spus: „În primul rând în opinia mea trebuie să fie un un bun profesionist în ceea ce face, indiferent de meseria pe care o are. Să fie un model de corectitudine, sinceritate, loialitate, față de comunitatea din care face parte, și pe care vrea sa o reprezinte mai departe. Să facă parte dintr-o echipă, pentru ca împreună cu ea să poată face ceva pentru comunitate, vorbele să fie urmate de fapte, a mai menționat șeful UNPR Iași„.     

 Acesta nu a dorit să spună dacă formațiunea politică va avea candidat la alegerile din 2016 pentru funcția de primar al municipiului.

 Gheorghe Emacu a vorbit și despre principalele proiecte de dezvoltare a județului Iași, din care nu lipsește autostrada Ungheni – Iași – Târgu Mureș, și de importanța ca Iașul să devină capitala culturii în 2021 .

 Unul dintre ele este autostrada care să lege estul cu vestul, Spitalul de Urgență, este în discuție și foarte importantă infrastructura județului, care suferă încă foarte mult. Vorbim și despre crearea locurilor de muncă, a șanselor ca tinerii să rămână acolo unde sunt și părinții lor. Este foarte important ca municipiul Iași să devină capitală europeană a culturii în 2021, este un lucru meritat, și pentru care trebuie să luptăm cu toții. Am pus întotdeauna preț pe calitate, mai spune Emacu.

 Precizăm faptul că organizația din Pașcani este condusă  de Dan Răuț, în timp ce de activitatea pe Colegiul 5 răspunde Costel Cojocaru, consilier local la Miroslovești.

 

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements

Related posts

Reactia lui Geoana, dupa ce Ponta a spus ca l-a votat pe Antonescu in 2009. „Membrii PSD sa-i judece atitudinea”

Redacția

Guvernul a aprobat desființarea Secției Speciale. Proiectul de lege va fi trimis în Parlament

Redacția

Surpriza de proportii: Iohannis l-a invins pe Ponta in Iasi!

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site