News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Un vlogger galez a vizitat un sat de romi din România: ”Lumea m-a avertizat să nu vin aici” (Video)

Un faimos vlogger străin a venit pentru prima oară în România ca să viziteze un sat locuit în majoritate de romi. „Aparent, satele de ţigani sunt periculoase, aşa că ne-am gândit să verificăm“, a spus Simon Wilson, unul dintre cele mai mari staruri de Youtube din Ţara Galilor.

Simon Wilson (29 ani), fost agent imobiliar din Ţara Galilor care a renunţat de două ori la facultate, s-a lăsat de meserie şi are din decembrie 2016 un canal de Youtube cu aproape 790.000 abonaţi. „Este unul dintre cele mai mari staruri de pe Youtube din Ţara Galilor“, l-a proclamat presa din Marea Britanie. 

Wilson a ajuns şi în România, în toamna lui 2019, vizitând Bucureştiul, Braşovul şi un sat din împrejurimi. 

„Chiar şi localnicii m-au sfătuit să nu merg într-un astfel de sat, mai ales străini fiind, cu o cameră video scumpă, nici în trecere, pentru că mi-ar tăia cauciucurile maşinii“, a povestit Simon, însoţit în excursie de fratele său Ben. 

  

Întreaga lor aventură poate fi vizionată în clipul de mai jos:

Youtube video

telem

Related posts

Ce e de făcut? MAE român: Evitaţi Turcia! – Firmele de turism: Mergeţi fără grijă!

Redacția

LIVE Ziua 186 de război: Noi bombardamente au vizat în ultimele 24 de ore perimetrul centralei de la Zaporojie. Rusia și Ucraina se acuză reciproc de acestea

Redacția

Al treilea şofer de camion ucrainean mort în timp ce aştepta la graniţa blocată cu Polonia

Redacția
Încarcă...