RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Social

Un suflet mare: Părintele Dumitru Cristea. Campanie umanitară ce a ajutat 110 familii nevoiașe din Pașcani (FOTO)

”De Crăciun, nu avem bucurie deplină dacă această bucurie nu o împărțim cu cei săraci”. Acestea sunt cuvintele cu care părintele Dumitru Cristea, de la Biserica ”Sfântul Gheorghe” din cartierul Fântânele a plecat la drum în urmă cu câteva zile. Drumul său a fost unul care a trecut pe la poarta a 110 familii de pășcăneni cu probleme sociale ce se află în evidențele Asociației ”Mila Creștină” pe care părintele o administrează.

 

Vineri, 20 decembrie, a fost ultima zi în care părintele a mers în acțiunea umanitară pe care o desfășoară în fiecare an, acțiune la care ne-am alăturat și noi.

  

Ne întâlnim cu preotul Dumitru Cristea în fața Bisericii din Fântânele, unde, de zor, cu ajutorul doamnei Eugenia Lupașcu de la asociația de caritate, pregătește ultimele pachete pe care le vor distribui astăzi.

Pe fiecare pungă părintele scrie numele familiei care va primi pachetul. Apoi, intrăm într-o sală unde găsim câteva cutii cu haine, ne invită să îl ajutăm și o facem cu mare plăcere, le încărcăm în mașini și plecăm la drum.

Prima oprire o facem la o casă din apropierea Bisericii din Fântânele, la familia Acatrinei. Ne întâmpină 3 dintre cei 7 copii ai doamnei Mirela, care se bucură nespus la vederea părintelui. Femeia ne-a povestit că părintele Dumitru Cristea îi vizitează cât de des poate, iar când tinerii au note bune la școală, acesta îi premiază. Unul dintre copii îi spune preotului cu lacrimi în ochi, că jucăriile pe care le are s-au stricat. Nu durează mult și Dumitru Cristea apare cu o pungă plină cu tot felul de păpuși și mașinuțe. Mamei copiilor îi dăruiește mai multe pungi cu haine, atât pentru ea cât și pentru cei mici, dar și o sacoșă cu de-ale gurii.

Părintele îi binecuvântează și plecăm mai departe.

Ajungem câteva străzi mai jos la familia Bița. Cei doi soți locuiesc alături de cei 6 copii într-o casă dărăpănată, iar de curând au rămas fără lemne de foc.

Sunt toți bolnavi, fără vreun venit, iar pachetele de la preot au venit ca o salvare în această perioadă. Mai mult, preotul le va trimite și o căruță de lemne pentru a avea cu ce se încălzi în această iarnă.

 Ne întoarcem și venim în centrul Pașcaniului, pe strada Crișan, la Blocul M1 din spatele Ocolului Silvic, unde locuiește familia Pascu. Părintele știe că doamna Ecaterina are o fetiță, așa că îi pregătește din timp o cutie cu haine. Binențeles că familia a primit și o pungă plină cu alimente, pentru ca sărbătorile să fie mai frumoase.

Nu stăm mult și părintele ne anunță că ne vom îndrepta către ultima familie. Astfel, mergem la Gâștești, unde după îndelungi căutări pe diverse străduțe, găsim familia Huțanu și pe doamna Maria. Femeia nu se poate deplasa de câțiva ani și este în grija fiului său, care i-a amenajat o cameră mică cu o sobă cu lemne, unde aceasta își petrece tot timpul. Cel mai mult la televizor spune ea, chiar la postul Actualitatea TV. Părintele i-a promis un scaun cu rotile anul trecut, dar din păcate acel scaun nu a mai ajuns. Cu toate acestea, el nu a uitat și spune că până la vară se va da peste cap și îi va aduce femeii acest cadou. Pachetul primit și colindele pe care părintele i le cântă femeii o fac să plângă, evident de bucurie, pentru că puțini oameni se gândesc să treacă pe aici să o ajute.

La finalul campaniei ne retragem la Biserica din Fântânele, unde oamenii îl așteaptă în număr mare pe părinte la slujbă. Dumitru Cristea ne povestește cu tristețe că în aceste zile a vizitat 110 familii extrem de sărace, copii orfani, oameni care dorm sub scara blocului și ne mai dă exemplul unei bătrâne de 90 din Pașcani, Marinescu Maria, care nu numai că este debranșată de la încălzirea centrală, dar nu mai este nici proprietara apartamentului în care locuiește. Pe lângă produsele alimentare, părintele i-a dus și un calorifer electric, pentru ca femeia să aibă căldură în casă, iar pe viitor, cu ajutorul Primăriei Pașcani, îi vor monta o centrală termică.

Părintele Dumitru Cristea transmite mulțumiri tuturor celor care s-au implicat în acțiunea de întrajutorare întreprinsă și speră ca și anul viitor să poată desfășura această campanie umanitară.

Related posts

Invitat special azi la Podcastul “De bine, cu Roxana Savin” – Luminița Deaconu – Președinta Asociației Axi Hope  

Redacția

Iaşul, aproape cel mai „tânăr“ judeţ din ţară. 21,4% din populație, reprezentată de copii

Redacția

Ziua comunei Miroslovești, în curând

Redacția
Încarcă...