În 42 de luni de conflict au fost mutilați zeci de mii de oameni, atât militari, cât și civili, însă lipsesc datele oficiale privind numărul exact, arată Il Corriere Della Sera, citat de Rador. Medicul militar Denis Surkov a estimat că numărul ar fi de 50.000, în timp ce fostul fotbalist Andrei Șevcenko (un jucător legendar al AC Milan), acum consilier al lui Zelenski și președinte al asociației care promovează integrarea socială prin fotbal a persoanelor amputate, vorbind la un eveniment public, a estimat că peste 100.000 de persoane, majoritatea soldați, și-au pierdut un cel puţin un membru, deci au nevoie de proteze.
Urmărește cele mai noi producții video G4Media – articolul continuă mai jos –
Autoritățile de la Kiev nu publică statistici complete, în special cele privind militarii, pentru a evita demoralizarea trupelor și a populației.
Potrivit ONG-ului ucrainean ProtezHub, citat de Wall Street Journal, se estimează că la începutul anului 2023, numărul persoanelor cu membre amputate era între 20.000 și 50.000.
Cifre asemănătoare celor din Primul Război Mondial
O statistică comparabilă a fost înregistrată cu un secol în urmă, când în timpul Primului Război Mondial, 41.000 de soldați britanici și 67.000 de soldați germani și-au pierdut o mână sau un picior.
» Citește continuarea pe pagina autorului


