RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Uncategorized

TAROM se gândeşte la concedieri pentru anul viitor

Compania naţională de transport aerian TAROM îşi va reduce în acest an pierderile la 49 milioane lei, de la 110 milioane lei anul trecut, şi ia în calcul eficientizarea schemei de personal prin reducerea personalului, o decizie în acest sens fiind aşteptată anul viitor.

  

 

“Pentru acest an estimăm pierderi de 49 milioane lei, dar indicatorul EBITDA este pozitiv, în jur de 12,5 milioane euro, ceea ce ne dă mari speranţe pentru viitor. Din punct de vedere contabil, însă, vorbim tot de pierderi, dar să nu uităm că în anul 2011 acestea se ridicau la 260 milioane lei. (…) Ca factori pentru îmbunătăţirea rezultatelor, am avut un grad de utilizare mai ridicat al flotei, ceea ce înseamnă că amortizările legate de costurile cu aeronavele se împart pe mai multe ore. La fel şi în cazul personalului tehnic. În aviaţie, cu cât zbori mai mult, cu atât se reduc costurile.

Deci zburăm mai mult decât anul trecut şi s-au redus costurile per ora de zbor. În plus, avem şi un cost cu combustibilul mai avantajos”, a declarat pentru MEDIAFAX directorul general al TAROM, Christian Heinzmann.

El a precizat că cifra de afaceri se va plasa în acest an la 300 milioane euro şi că anul viitor veniturile TAROM vor avea o valoare apropiată de cea a cheltuielilor, compania urmând să obţină profit operaţional cel mai târziu în 2017.

Citește articolul integral pe Gandul.info

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Titluri de proprietate pentru suprafețe de teren amplasate în apropiere de Pașcani

Redacția

Anunţ pierdere certificate constatatoare SC ALCO MOLD SRL

Redacția

Anunt DelGaz 9 Martie 2018

Redacția
Încarcă...