RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Educație

Surpriza ministrului Nica: Elevii ar putea primi GRATUIT cate un mini-calculator

Elevii ar putea primi gratuit calculatoare miniaturale, a declarat, astazi, la Galati, ministrul pentru Societatea Informationala, Dan Nica, precizand ca proiectul ar putea fi finantat “si cu fonduri europene“, potrivit Mediafax.

“Anul trecut Google a dat 15.000 asemenea dispozitive gratis copiilor din Anglia. Am vorbit si eu cu reprezentantii unei fundatii pentru ca si în Romania sa derulam acest experiment. In Galati cu certitudine vom avea un astfel de experiment ca sa vedem care e gradul de interes al elevilor si le-am cerut celor care sunt în Consiliul National al Elevilor sa faca demersuri pentru a vedea care este gradul de interes ca sa vedem daca e cazul sa intervenim si la nivelul Guvernului cu un asemenea proiect care poate fi finantat si cu fonduri europene”, a declarat Dan Nica, la deschiderea lucrarilor Consiliului National al Elevilor, precizand ca este vorba despre “un computer de mici dimensiuni” numit Rasberry Pi, care costa 35 de dolari si care a fost inventat de un grup de profesori de la Cambridge (Anglia).

El a adaugat ca acest calculator are o interfata grafica, permite dezvoltarea de programe, aplicatii si chiar jocuri, poate fi conectat la un televizor si este bazat pe un sistem de operare gratuit, iar cei care l-au proiectat au vizat dezvoltarea creativitatii elevilor care nu au posibilitati materiale pentru a-si putea cumpara un calculator.

  

Dan Nica, a participat, vineri, la Galati, la deschiderea lucrarilor Consiliului National al Elevilor, la care iau parte circa 200 de elevi din toata tara. La eveniment au mai participat ministrul Educatiei, Remus Pricope si oficialitatile locale.

SURSA MEDIAFAX.RO

Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Related posts

Copiii care nu vor fi testaţi urmează cursurile online

Redacția

Profesoara din Pașcani pe care elevii o caută şi în weekend: îi învaţă să creeze roboţi şi lumi virtuale

Redacția

Spectacol cu invitaţi francezi la Colegiul CF “Unirea” Paşcani

Ema Roman
Încarcă...