News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

SUA: Jim Jordan a fost desemnat candidatul republican pentru funcția de președinte al Congresului

Jim Jordan, președinte al Comisiei juridice și unul dintre principalii republicani apropiați de Trump, a fost desemnat vineri, în cadrul unui vot intern, drept candidat al partidului său pentru funcția de președinte al Camerei Reprezentanților, au anunțat oficiali ai partidului, citați de AFP și Reuters.

Jim JordanFoto: Annabelle Gordon – CNP / INSTAR Images / Profimedia

Jordan a câștigat în urma unui vot secret împotriva lui Austin Scott, care aparține tot aripii conservatoare a partidului.

  

El a primit 124 de voturi față de 81 ale adversarului său, potrivit presei americane.

Luptele intestine dintre republicani au lăsat Casa Albă paralizată timp de 10 zile, în condițiile în care legislatorii au ajuns la un punct mort în privința succesorului lui Kevin McCarthy, care a fost forțat să plece de un mic grup de insurgenți republicani la 3 octombrie.

Unii republicani au declarat că problemele lor sunt mai profunde decât o simplă lipsă de conducere.

„Există o lipsă de încredere. Există o lipsă de transparență. Asta este ceea ce trebuie să abordăm

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

Macan, best seller Porsche în primele 6 luni: versiunea electrică a adunat peste 60% din livrări

Redacția

Valul 6 de COVID-19 în România: Când și cum se administrează antivirale? / 14 întrebări și răspunsurile medicilor

Redacția

Caracatița de la Teheran: Păcăliți de propaganda islamistă – În interiorul infiltrării de decenii a Iranului în Occident / Un jurnalist francez dezvăluie strategia secretă a regimului teocratic

Redacția
Încarcă...