Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL, susține că nu-și au rostul amenințări privind demisia din fruntea Guvernului sau posibilitatea unor alegeri anticipate, subliniind că liberalii nu vor ieși de la guvernare.
Ionuț Stroe, purtătorul de cuvânt al PNL FOTO Facebook Ionuț Stroe
„Cât timp a fost domul Ciucă premier, România a fost guvernată de această Coaliție într-un mod responsabil, funcțional. Coaliția a fost stabilă și ne dorim, cu siguranță, să rămână pe aceleași coordonate de stabilitate și în mandatul actualui premier, Marcel Ciolacu (…) Trebuie să dăm, în continuare, aceste semnale de stabilitate și în plan extern. Așa că mesaje precum anticipate, depunerea mandatului, alegerile, întoarcerea la popor sau ieșirea de la guvernare chiar nu își au rostul”, a afirmat deputatul Ionuț Stroe, într-o intervenție la Antena 3.
Ionuț Stroe a subliniat că pentru moment nu există nicio decizie referitoare la măsurile fiscale, fiind doar alarme false, iar Marcel Ciolacu va ieși la momentul potrivit să le anunțe. „Nervozitatea excesivă face foarte rău”, a precizat Stroe.
Purtătorul de cuvânt al PNL le-a recomandat colegilor să fie mai prudenți în ceea ce transmit public și să aștepte deciziile oficiale.
» Citește continuarea pe pagina autorului


