Deși lucrările la Parcul Municipal Pașcani nu sunt finalizate, iar Primăria a achiziționat și amplasat recent câteva sute de bănci și coșuri de gunoi din lemn, o parte dintre acestea au fost deja avariate. De asemenea un stâlp de iluminat public a fost spart, fie de o creangă de copac, deși puțin probabil, fie de niște tineri. În aceste condiții este foarte greu de crezut că mobilierul amplasat va rezista mult timp.

Poliția Locală Pașcani a deramat o acțiune prin care orașul va fi informat prin intermediul unor pliante obligațiile cetățenilor pentru a păstra orașul curat. Pe sloganul “Spuneți DA curățeniei, spuneți DA unui oraș civilizat, european”! 12 îndemnuri urmate de alte două subpuncte insoțesc pliantul, iar ca finalitate a ignorării acestor avertismente, sunt semnalate sancțiunile contravenționale precum și cuantumul amenzilor.
“Astăzi, agenții Poliției Locale demarează o acțiune de prevenire și de conștientizare a cetățenilor municipiului nostru pentru păstrarea curățeniei pe raza orașului, dar mai ales în parcurile municipiului noastru. Agentii vor împărți timp de două săptămani un fluturaș în care am sintetizat o serie de obligații pe care considerăm că noi cetățenii trebuie să le respectăm, iar în caz că nu o facem vor suporta amenzi usturătoare”, ne-a declarat VasileAvasiloaei, comandantul Poliției Locale.
Vezi aici pliantul cu obligațiile cetățenilor pentru a păstra orașul curat
Citește și {loadposition articlescategoryload}


