“Săptămâna Altfel”, în care se organizează activităţi recreative, a fost pentru profesorii şi elevii de la Liceul Teoretic “Miron Costin” Paşcani, prilejul ideal pentru un spectacol de binefacere.
Iniţiativa a venit din partea profesoarei de muzică Cristina Pavăl, care a fost susţinută de colega ei Maria Ungureanu, alături de majoritatea elevilor din şcoală.
Sala a fost plină cu tineri care au plătit câte cinci lei pentru bilet. S-a cântat şi s-a dansat pe cinste, pentru că pe scenă au urcat scenă Ansamblul de Dansuri “Plaiuri Păşcănene”, Corul Liceului “Rază de Soare”, precum şi solişti vocali de muzică populară şi uşoară, majoritatea premiaţi la Olimpiada de Muzică.
“A urcat pe scenă Ansamblul de Dansuri Plaiuri Păşcănene, Corul Liceului Rază de Soare, precum şi solişti vocali de muzică populară şi uşoară, majoritatea premiaţi la Olimpiada de Muzică desfăşurată la Iaşi la începutul acestui an”, a declaratCristina Pavăl, profesor de Muzică la Liceul Teoretic Miron Costinşi organizator al evenimentului.
Împreună cu elevii, cele două profesoare au organizat acest eveniment caritabil pentru patru tineri încercaţi de soartă, care au nevoie de ajutorul semenilor.
” Încercăm să ajutăm patru cazuri, doi elevi bolnavi de la noi din şcoală, şi încă doi care au o situaţie materială precară. În proiect sunt implicate în jur de 15 clase care au cumpărat bilete, iar cei care au reuşit să susţină spectacolul sunt elevii corului, elevi care fac parte din Ansamblul Dansuri păşcănene de la diverse clase, precum şi elevi de la clasele a XI-a şi a XII-a”, a mai precizat Cristiana Pavăl.
Peste 1000 lei au fost strânşi astăzi în urma acestui eveniment. Banii vor fi donaţi, în mod egal, celor patru cazuri sociale de la Liceul Teoretic “Miron Costin”. Doi elevi bolnavi şi alţi doi cu o situaţie familială precară vor fi ajutaţi acum, înainte de sărbători.
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


