News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Sorin Olariu este un mincinos! Ipocrizie maximă pe votul de abținere privind studiul de modernizare a Parcului Peștișorul! (VIDEO)

Consilierul Sorin Olariu (PMP) dovedește pe zi ce trece că are un război personal cu presa care îndrăznește să-l critice ori să-i aducă aminte declarațiile din trecut, pe anumite subiecte. Prezent într-o emisiune televizată, acesta a amenințat angajații NewsPascani.com că pot rămâne fără bani, pe motiv că ar fi scris lucruri neadevărate despre activitatea sa din Consiliul Local.

Olariu a reclamat faptul că NewsPascani.com ar fi scris că a dat un vot împotrivă în anul 2018 celor două proiecte de hotărâre privind reabilitarea luciului de lac din Parcul Peștișorul și amenajarea unui patinoar în fostul bazin de înot de lângă lac.

„Cei de la NewsPascani.com ar trebui să aibă grijă să nu rămână fără bani, pentru că răbdarea are limite. Nu e normal să denigrezi pe cineva fără să aduci un suport. Nu poți să scrii că eu am votat împotriva acelor proiecte, când eu m-am abținut. Trebuie să se scrie corect”, a mințit cu seninătate Sorin Olariu (PMP).

Afirmația lui Sorin Olariu este însă ușor de verificat ca fiind una mincinoasă. NewsPascani.com a scris corect că în 2018 consilierul PMP și cei din PSD s-au abținut când au fost supuse la vot cele două proiecte promovate de PNL. Mai mult, și în cadrul ştirilor Actualitatea TV acest lucru a fost menționat cu rigoare de către jurnaliști.

  

Iată ce a scris NewsPascani.com și ce a difuzat Actualitatea TV pe acest subiect:

„Proiectul pe care consilierul PMP îl propune acum, seamănă cu cel inițat de PNL în 2018, pe care împreună cu consilierii PSD nu l-a votat. Atunci, în ședința din luna iunie, pe masa consilierilor erau două proiecte. Unul privea amenajarea unui patinoar cu role, pe timpul verii, și cu gheață artificială, pe timp de iarnă. Celălalt făcea referire la reabilitarea insuliței și luciului de apă a Lacului Peștișorul și transformarea acestora într-un loc de agrement. La ambele proiecte PSD și Sorin Olariu s-au abținut”.

Youtube video

Pentru a demonstra modul duplicitar prin care înțelege Sorin Olariu (PMP) să facă politică, îi reamintim acestuia o declarație făcută tot într-o emisiune televizată, cu privire la votul de abținere exprimat de unii consilieri locali pe anumite proiecte.

Atunci consilierul PMP explica că această modalitate de vot nu este corectă. Ea este folosită de consilierii locali pentru a se putea eschiva atunci când ar putea fi întrebați de ce nu au susținut un proiect de hotărâre, adică exact justificarea dată de Olariu acum.

„Asta cu abținutul, deci arată clar că nu vor să-și asume nimic. Pentru că ei o să spună dacă era o chestie bună că noi ne-am abținut, parcă am fi vrut noi să votăm, dar dacă era să fie invers, noi ne-am abținut, știți noi nu,” explica în 2019 Sorin Olariu, votul de abținere.

În acest context l-am contactat telefonic pe Sorin Olariu pentru a explica ce l-a determinat să mintă în acea emisiune televizată, dar acesta nu a răspuns nici apelurilor telefonice și nici mesajelor de tip text.

Youtube video

Related posts

Problema demografică rămâne dificil de rezolvat în România, susține președintele INS

Redacția

ApaVital a refuzat să achite datoriile către Prest Serv Apa pe motiv că nu există contract! Pășcănenii de la bloc amenințați cu instanța dacă nu plătesc facturile ilegale ale operatorului ieșean!

Răzvan Grecu

Dispută pe salariile de la Muzeu! Nedelcu:„Muzeul Pașcani nu-și propune să încaseze bani pentru că deocamdată educăm publicul”! Câte greșeli are invitația scrisă de angajații instituției de cultură, afișată în tot orașul, doamnă viceprimar?!

Răzvan Grecu
Încarcă...