RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Olariu anunță că vrea reabilitarea lacului Peștișorul, după ce în 2018 a respins două proiecte ale PNL, pe aceeași temă (FOTO)

Întreaga comunitate locală este revoltată de modul în care a ajuns Parcul Peștișorul. O locație pe care toți și-o doresc a fi amenajată pentru petrecerea timpului liber și diferite activități, atât pe timp de vară, cât și iarna. Problema este aceea că totul bate pasul pe loc, iar astăzi nu avem nici un proiect clar.

Totul din cauza actualei administrații locale și a celor care susțin puterea din Consiliul Local. Orice propunere de reabilitare a lacului Peștiștorul a fost blocată, pe motiv că ar exista intenția de a concesiona acea zonă. Pe fondul discuțiilor și criticilor pe rețelele de socializare, a articolelor de presă, de ieri mai putem nota o promisiune de modernizare a parcului și luciului de apă.

Proiectul PMP – Olariu!

Consilierul Sorin Olariu (PMP) a postat ieri seară câteva imagini însoțite de următorul text:”Săptămâna aceasta voi depune un proiect pentru reamenajarea zonei lacului Peștișor. Aceste imagini reprezintă propunerea mea și a colegilor mei din PMP Pașcani,vis-a-vis de acea zonă. Ne dorim ca în sezonul cald să existe o zonă de agrement pe luciul apei,zonă de comercializare produse de sezon,spațiu de joacă pentru copii, teatru de vară și cinema în aer liber. Pentru sezonul rece ne dorim să avem o zonă în care să fie montat un patinoar, aceeași zonă pentru cei care comercializează produse de sezon ( târg de iarna ) și spectacole in aer liber. În acest context așteptăm și idei/sugestii de la dumneavoastră”, se arată în postare.

  

Când ar urma să fie realizat un studiu privind acest proiect, care sunt sursele de finanțare, cum anume va putea fi el luat în calcul în acest an în condițiile în care Bugetul și Lista de Investiții au fost deja adoptate de Consiliul Local, sunt câteva întrebări pe care am vrut să le adresăm astăzi consilierului local. Din nefericire, Sorin Olariu nu a răspuns apelurilor noastre telefonice.

Proiectul PNL blocat în 2018 de PSD – PMP!

Proiectul pe care consilierul PMP îl propune acum, seamănă cu cel inițat de PNL în 2018, pe care împreună cu consilierii PSD nu l-a votat. Atunci, în ședința din luna iunie, pe masa consilierilor erau două proiecte. Unul privea amenajarea unui patinoar cu role, pe timpul verii, și cu gheață artificială, pe timp de iarnă. Celălalt făcea referire la reabilitarea insuliței și luciului de apă a Lacului Peștișorul și transformarea acestora într-un loc de agrement. La ambele proiecte PSD și Sorin Olariu s-au abținut.

Primarul Dumitru Pantazi menționa atunci că există un studiu privind concesionarea lacului și că ar trebui întocmit un caiet de sarcini, dar totul a rămas la stadiul de promisiune. La finalul discuțiilor pe marginea Bugetului și Listei de Investiții în 2019, când liberalii au propus din nou reabilitarea lacului și fostului bazin de înot, cei din PNL anunțau că au primit asigurări că se vor face pași spre modernizare.

“Am primit promisiuni că se vor face studii privind reabilitarea zonei. Știți, noi ținem la acest proiect de modernizare, toată lumea își dorește altceva acolo”, spune consilierul Claudiu Bodoașcă (PNL).

Reamintim faptul că în perioada în care viceprimar al municipiului era actualul deputat Vasile Axinte, acesta a susținut că se lucrează la un studiu de fezabilitate, dar și că sunt afaceriști care doresc să investească. Când și cum va fi modernizat acest parc sunt întrebări la care administrația locală nu poate răspunde decât cu fapte, nu cu vorbe și promisiuni.  

Related posts

Locuitorii din zona Blăgești-Hărmănești-Todirești-Coasta Măgurii-Cotnari mai au de așteptat până când drumul va fi reabilitat

Oana Cordoneanu

1051 de beneficiari din Pașcani vor primi pachete cu alimente de la Uniunea Europeană

Oana Cordoneanu

Ninge de ore bune pe Transfăgărăşan! Stratul de zăpadă depăşeşte 10 centimetri

Redacția
Încarcă...