News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Național

Sorin Grindeanu încurajează ancheta privind închirierea spațiilor comerciale din Aeroportul Otopeni

Ministrul Transporturilor afirmă că încurajează „din tot sufletul” ancheta DNA privind închirierea spațiilor comerciale la Aeroportul Otopeni. Sorin Grindeanu a precizat că a solicitat în repetate rânduri organizarea unei licitații pentru spațiile respective.

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor FOTO: GOV

Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor FOTO: GOV

„Nu (am fost citat ca martor – n.r.) şi nici nu mi s-au cerut documente. Din câte ştiu eu, nu s-au cerut documente nici la Aeroportul Bucureşti. Pot să vă spun în schimb că încurajez din tot sufletul această anchetă pentru că, de vreun an de când cer managementului de acolo să organizeze odată licitaţia pe acele spaţii, s-au folosit tot felul de chichiţe, şi le ştiţi foarte bine, nu spun că sunt ilegale şi nu vreau să fiu greşit interpretat, de a bloca această licitaţie. (…) sunt convins că o dată cu această acţiune se va face lumină”, a spus Grindeanu, potrivit Agerpres.

  

Ministrul a precizat că, după finalizarea anchetei DNA, va trimite Corpul de Control la Compania Națională Aeroporturi București: „Cred că terminarea acestei anchete va fi un moment după care voi trimite Corpul de Control, pentru că în acest moment ar fi o amestecare, din punctul meu de vedere.

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

PNL, în cumpănă: cu sau fără greii partidului în Guvernul Ciolacu

Redacția

Klaus Iohannis, alături de Joe Biden la Summitul liderilor mondiali din cadrul Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice de la Glasgow

Redacția

Poliţişti amenințați cu toporul și atacaţi cu pietre în Covasna, când încercau să spargă o petrecere cu 30 de persoane

Redacția
Încarcă...