RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Local

Soclu pentru bustul Mitropolitului Visarion Puiu. Statuia a fost mutată

Soclu pentru bustul ridicat în memoria Mitropolitului Visarion Puiu, de lângă Protopopiatului Pașcani. În urma acestei lucrări, statuia a fost mutată în fața Bisericii ”Sfinții Voievozi” din municipiu, aceasta fiind și una dintre dorințele preotului Mihai Mocanu, care a fost unul dintre cei mai dârji apărători ai Mitropolitului Visarion Puiu. El a fost promotorul campaniei de reabilitare a mitropolitului păşcănean, printr-o neobosită activitate de documentare şi publicistică. Scrierile sale au constituit temelia numeroaselor lucrări de specialitate despre viaţa şi activitatea Mitropolitului Visarion Puiu, scrise de istorici şi documentarişti. 

Construit în urmă cu mai bine de zece ani, la inițiativa protopopului Pavel Postolachi, cu fonduri alocate de Consiliul Local Pașcani, bustul din bronz are o înălțime de 1.90 metri, proiectul a fost realizat de sculptorul profesor Constantin Crengăniș, alături de alți artiști experimentați și renumiți pentru lucrările lor, în acest domeniu.

Alte două busturi închinate Mitropolitului Visarion Puiu sunt la Mănăstirea Putna și la Bălți.

Visarion Puiu s-a născut la 7 februarie 1879, la Paşcani. A urmat cursurile seminariilor din Roman şi Iaşi şi ale Facultăţii de Teologie din Bucureşti. A fost hirotonit ierodiacon la Roman, apoi diacon la Catedrala Episcopală. A fost mitropolit al Transnistriei în perioada 1942 – 1944. După război, în august 1944, s-a refugiat în vestul Europei şi, din septembrie 1949, s-a stabilit în Franţa. În anul 1946, a fost judecat şi condamnat la moarte de Tribunalul Poporului din Bucureşti. Visarion Puiu a rămas la Paris, unde a condus, între 1945 – 1958, o eparhie din cadrul Bisericii româneşti. A murit în 1964. Mitropolitul a fost reabilitat post-mortem de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, la 25 octombrie 1990.

  

Related posts

Programul de activități culturale si educative care se vor organiza la nivelul Municipiului Pașcani pâna la finele anului 2023.

Carmen Bălăceanu

Un ultim pas pentru punerea în funcțiune a instalației de gaz în  Gâștești

Oana Cordoneanu

Ajunul Crăciunului. Tradiţii creştine. Vestea Naşterii Domnului

Redacția
Încarcă...