RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Societatea ce deține autobuzul implicat în accidentul de pe Dragoș-Vodă nu ar respecta graficul de transport

Șoferul autobuzului plin cu elevi, implicat în evenimentul rutier de pe strada Dragoș Vodă, din data de 14 septembrie, nu ar fi respectat graficul de transport. El a plecat în cursă pe un alt traseu decât cel pentru care deținea licența.

 

  

 Firma Transmixt căreia îi aparține mijlocul de transport are licență pentru traseul Pașcani – Topile. Atât la tur, cât și la retur, mijlocul de transport ar fi trebuit să se deplaseze pe strada Fântânele, dar șoferii circulă pe Ceferiștilor și Dragoș Vodă, lucru care se întâmplă periodic.

 Discuțiile pe marginea acestui subiect au fost purtate în ședința Comisiei Tehnice de Organizare a Circulației Rutiere, ce a avut loc vineri, 9 noiembrie la Primărie.

 Ea a venit și ca urmare a unei adrese din partea Autorității Rutiere Române, filiala Iași, care solicită Primăriei să își dea acordul pentru întocmirea programelor de transport. Membrii comisiei au căzut de acord că se impune luarea unor măsuri de organizare a transportului de persoane județean sau organizat, în sensul stabilirii unui grafic de transport și a stațiilor.

 

     

Related posts

Bătaie de joc marca E.ON: Ieșenii reclamă că nu mai primesc facturile pentru electricitate și sunt deconectați automat

Redacția

Aplicaţie pentru monitorizarea copiilor veniţi din Ucraina – PRIMERO

Redacția

Nou val de caniculă: Cod galben, joi, în jumătate de ţară, cu temperaturi de 36 de grade / Vineri, zonele afectate de caniculă se extind

Redacția
Încarcă...