NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Noua taxa de salubrizare, o povară pentru agenții economici din Pașcani. Iată de ce!

 

Lipsa unei dezbateri publice reale pe proiectul ce prevede noua taxă de salubrizare ce va fi aplicată la nivel local, va duce la o serie de dezavantaje financiare în rândul agenților economici. Modalitatea de calculare a taxei pentru agenții economici este una complexă.

 

Consilierii din comisiile Economic și Urbanism nu au avizat favorabil proiectul de hotărâre, discuțiile finale urmând a avea loc în ședința de mâine.

Proiectul de hotărâre ce prevede modalitatea de administrare a taxei de salubrizare pentru agenții economici și persoanele fizice, urmează să fie dezbătut în prima ședință a legislativului local, ce va avea loc joi, 31 ianuarie. Potrivit acestui document, agenții economici cu mulți angajați și hale de producție, instituțiile publice și unitățile spitalicești vor fi extrem de afectate.

Spre exemplu, modalitatea de aplicare a taxei pentru un agent economic va avea în vedere domeniul de activitate, numărul de angajați dar și suprafața ocupată de activele unității, birouri sau sedii comerciale. Cantitatea de deșeuri stabilită pe baza coeficienților aplicați se va înmulți cu 395 lei, atât cât este taxa lunară pentru agenții economici.”Vorbim de o suprataxare. Angajații plătesc și acasă ca persoană fizică, dar și la locul de muncă sunt taxați. De asemenea, nu știu ce implicație are o suprafață de un metru pătrat, în creșterea cantității de gunoi. Trebuie analizat foarte atent proiectul”, a susținut Vasile Haldan în Comisia Economică.

În comisia de Urbanism au fost mult mai discuții. Spre exemplu, Spitalul Municipal ar urma să plătească aproximativ 15.000 lei lunar pe ridicarea gunoiului, asta pentru că se ține cont și de numărul de paturi pe care unitatea medicală îl are, al angajaților și suprafețelor. De asemenea și unitățile de învățământ vor plăti taxe mari.

Proiectul nu a primit aviz favorabil nici în comisia de urbanism. Documentul ce stă pe masa aleșilor va fi discutat în plenul ședinței de mâine. Înainte de a ajunge pa masa aleșilor el a stat în dezbatere publică, dar nimeni nu a avut de depus obiecții.

Cel mai probabil nu s-a știut despre această posibilitate, dar aici se ajunge pentru că Primăria nu invită cetățenii sau agenții economici la discuții și dezbateri publice pentru analiza unor inițiative, preferând să aștepte prin corespondență sugestiile.

Persoanele fizice vor plăti odată cu aplicarea noii taxe 9,08 lei pe membru de familie.

Studiați aici textul proiectului de hotărâre

 

Advertisements

Related posts

Klaus Iohannis: Dacă situația se va înrăutăți nu voi ezita să declar din nou stare de urgență

Redacția

INFORMARE METEOROLOGICĂ de ploi şi răcire accentuată în Moldova

Redacția

Surse: Mâine primarul și acoliții săi din PSD vor să-i retragă sprijinul consilierului Benone Mihuț!

Răzvan Grecu

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site