NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Soarta societății Eco Salubritate dezbătută intens în Comisia Economică. Consilierii cer soluții și demisii!

Comisia Economică nu a dat aviz favorabil proiectului de hotărâre privind aprobarea Planului de Administrare al Societăţii de Salubritate din Paşcani. Acesta a fost intens dezbătut de către consilierii locali care s-au declarat nemulţumiţi de modul în care a fost realizat.

Vasile Haldan, preşedintele comisiei a fost cel care a iniţiat discuţia, făcând precizarea că are în faţa sa un raport frumos care conţine foarte multă teorie. De asemenea, el a declarat că sunt prezentate chestiuni evazive, generale şi că nu înţelege de ce societatea îşi propune să încaseze mai puţin cu 20% decât cheltuielile estimate, nefiind expuse soluţiile prin care ar putea fi obţinut restul de bani. În acelaşi sens a opinat şi consilierul Marius Pintilie care a subliniat că are un deja vu, făcând trimitere la situaţia în acte, a societatăţii Prest Serv Apa, în urmă cu doi ani.

„Am un deja vu de când am devenit consilier local. Atunci toate lucrurile arătau bine, în foi. Trebuie să avem o viziune şi un plan ca să vedem dacă mai putem salva ceva”, a declarat acesta.

De cealaltă parte, reprezentanţii societăţii, prin directorul Eduard Dumea şi preşedintele Consiliului de Administraţie Iulian Muraru, au încercat să explice că acel procent de 80% este un prag minimal şi că, în mod evident, şi-au propus încasări de 100%.  Ei au mai explicat că Eco Salubritate este în pierdere din cauza preţului stabilit pentru serviciile de salubrizare, preţ care nu reuşeşte să acopere cheltuielile de transport şi depozitare a gunoiului la Ţuţora Iaşi.

Cu toate acestea, Vasile Haldan a sfătuit conducerea unităţii să se întrunească în Consiliu de Administraţie în care să refacă planul de administrare, sau mai degrabă, să-i aducă modificările de rigoare. El a propus ca proiectul să fie amânat spre dezbatere şi vot, în comisia de mâine, care va avea loc de la orele 10.00.

Precizăm că tot pentru mâine a fost amânat şi proiectul cu numărul 10 pe ordinea de zi, ce priveşte constiuirea ca parte civilă UAT Municipiul Paşcani. În cazul acestuia, trebuie, de asemenea, aduse câteva completări, lucru asupra căruia au convenit toţi membrii comisiei.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

Advertisements
Loading...

Related posts

Consilierii liberali mandatați să verifice activitatea de la R.A.G.C.L., EcoSalubritate și PSA, cu spijinul PSD. Primarul s-a opus și a părăsit ședința

Marius Parteni

Coşmarul păşcănenilor continuă! Au fost reluate debranşările de la sistemul de alimentare cu apă

Ema Roman

Cetăţenii reclamă: Impozite prea mari pentru ce oferă Primăria Paşcani

Ema Roman

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site