RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Slujbă de sfințire a bustului dramaturgului Matei Millo la Stolniceni Prăjescu

Zi de sărbătoare în comuna Stolniceni Prăjescu. În An Centenar, vineri 30 noiembrie, administrația locală a dezvelit bustul marelui dramaturg Matei Millo, născut în localitate acum 204 ani.

Acesta a fost realizat de sculptorul Ilie Bostan, profesor universitar. Bustul este amplasat în curtea Centrului de Informare Turistică, care va deveni în curând bibliotecă. A fost oficiată o slujbă de sfințire de către un sobor de preoți.

 

  

Matei Millo s-a născut la 24 noiembrie 1814, la Stolniceni-Prăjescu, în judeţul Iaşi, fiind fiul Zamfirei (născută Prăjescu) şi al lui Vasile Milo şi nepot al poetului Matei Milu. A jucat pe scena Teatrului Naţional din Iaşi şi a fost, apoi, director şi organizator artistic al Teatrului Naţional din Bucureşti. Millo este considerat unul din iniţiatorii teatrului cult din ţara noastră şi una dintre cele mai reprezentative personalităţi ale istoriei teatrului românesc.

Related posts

Cărțile funciare pentru locuințele ANL nu au fost întocmite bine. Mircea Zuzan: „Blocajul nu este la noi”

Oana

Avertizare din partea autorităților privind sacrificarea mieilor înainte de Paște

Redacția

Primarul Pintilie a explicat de ce a fost dat în judecată fostul viceprimar, Cristian Rățoi

Răzvan Grecu
Încarcă...