NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Situație ciudată în piața deal. O pășcăneancă reclamă comercianții care își expun marfa pe trotuar, alți cumpărători apostrofează polițiștii când fac controale

Comercianții ambulanți care vin zilnic în piața deal, își întind marfa pe trotuare, ce devin tarabe pentru tot soiul de produse. Aceștia expun de la zarzavaturi, legume, flori, până la produse lactate, păsări vii, papuci și haine.

Deranjată de acest lucru, o pășcăneancă i-a  reclamat pe vânzătorii care invadează spațiul pietonal.

 „Nelia Silaghi de pe strada Mihail Kogălniceanu din Pașcani a venit cu o serie de propuneri: comercianții din Piața Agroalimentară din Zona Deal care își expun produsele pe trotuar la vânzare să fie obligați să vândă la tonete sau să fie evacuați de Poliția Locală”, ne-a declarat Cristian Menegon, purtătorul de cuvânt al Primăriei Pașcani.

  

 De partea cealaltă, Cătălina Bacalu, șef interimar al Piețelor Agroalimentare de pe raza Municipiului Pașcani a spus că astăzi a fost în control alături de Poliția Locală, însă această situație nu este nouă.  

 „Este o situație cu care ne confruntăm de mai mult timp. Tarabele sunt goale, dar oamenii aleg să comercializeze marfa pe trotuare, pentru ca nu au actele necesare și nu plătesc acel atestat de producător. Costul unuia este de 60 de lei, iar acesta se vizează trimestrial. De fiecare dată când merg cu Poliția Locală în control, suntem apostrofați de cei care își fac cumpărăturile în piața deal, de ce îi sancționăm pe cei care nu vând la tarabe, care vin din zonele limitrofe ale municipiului”, ne-a declarat Cătălina Bacalu.

 Micii comercianți aleg trotuarul în detrimentul tarabelor amenajate la câțiva metri distanță, din varii motive. Unii nu au bani pentru a umple o tarabă, și toată marfa face cât închirierea uneia pe zi.

Afaceriștii de sezon dezvoltă afaceri profitabile din comercializarea produselor agroalimentare, care sunt cumpărate direct de la producători la prețuri mult mai mici, decât cele finale de pe tarabe. Tot mai multi bișnițari pun stăpânire pe tarabe. Procesul este destul de simplu: intermediarii cumpără legumele și fructele de la producătorul disperat pentru un preț modic, apoi își pun adaosul grosolan și trec la vânzare. Din această afacere au de pierdut nu numai oamenii de la țară care muncesc din greu pentru a câștiga un bănuț, dar mai ales consumatorii care sunt nevoiți sa cumpere la suprapreț produsele.

Oamenii de la țară mai puțin norocoși au găsit această metodă de a vinde clienților direct de pe trotuar. Această manieră de a proceda este ilegală și însalubră, și nu mai țin cont de faptul că pot fi amendați. Micii comercianți vin devreme să prindă un loc pe trotuar sau să își ocupe colțișorul unde s-au obișnuit să stea. Așa, clienții fideli știu unde să îi găsească pentru a cumpăra în special produse lactate, dar și păsări vii, legume, zarzavat și fructe.

 În piața din zona Deal au mai fost făcute unele schimbări, însă mai trebuie mult timp ca să arate măcar ca cele din orașele mai mici din apropierea municipiului nostru, cum ar fi Târgu Frumos sau Târgu Neamț. Cât despre piața din zona Vale, administrația locală este tot la stadiul de promisiuni.

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

 

 

 

Advertisements

Related posts

Pășcănean reclamat de un vecin, pentru că și-a construit terasă în fața blocului

Ema Roman

Energia electrică va fi sistată parțial mâine, în zona deal. Emisia Actualitatea Tv va fi întreruptă câteva ore!

Marius Parteni

România împărțită în 8 regiuni. Capitala regiunii Nord Est nu va fi la Iaşi, ci la Piatra Neamţ

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site