NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Cultură

Singura biserică monument din Pașcani se află într-un amplu proces de modernizare

Singura biserica monument din municipiul nostru se află în plin proces de modernizare. În momentul de față se finalizează acoperișul lăcașului de cult. Este vorba despre Biserica Sfinții Voievozi „Mihail și Gavril” Pașcani.

 Conform proiectului, până la finalul acestui an se va termina reabilitarea bisericii.

„Ne aflăm în proces de modernizare, de refacere a acestui Sfânt Lăcaș istoric, respectiv Biserica Sfinții Voievozi din Pașcani, singurul momunent istoric de valoare universală din zona Protopopiatului Pașcani, biserică sfințita în anul 1964, dar biserică a cărei sfântă temelie a fost așezată de către vrednicul Mitropolit Varlaam al Moldovei”, ne-a declarata părintele Ioan Isac.

  

Lăcașul de cult a fost ctitorit de vistiernicul Iordache Cantacuzino, alături de soţia sa Alexandra (1664). În această biserică au fost botezaţi Mitropolitul Visarion Puiu şi cel ce este cunoscut de istorici „duhovnicul de la Paşcani“ – Nathan Dreteanu, ale cărui sfinte moaşte se găsesc la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Pe pardoseala sfintei biserici este inscripţionat şi numele epitropului Mihai Busuioc, cunoscut în amintirile marelui scriitor Mihail Sadoveanu ca fiind „Domnu Trandafir“.

Advertisements

În prezent, la Biserica „Sfinţii Voievozi“  slujeşte pr. paroh Eugen Ungureanu, alături de pr. Ioan Isac .

Biserica şi palatul „Cantacuzino“ sunt singurele vestigii mai vechi, care se păstrează în zona Paşcaniului, localitate ce fusese aproape complet distrusă, în urma evenimentelor celui de-al Doilea Război Mondial. Menirea bisericii pentru început a fost aceea de a sluji drept capelă a familiei Cantacuzino, care în imediata apropiere avea şi palatul – locuinţă. Arhitectura bisericii este specifică acelei perioade din Moldova secolului al XVII-lea.

Advertisements

Biserica a fost construită din piatră, numai bolta de pe naos este din cărămidă arsă. Grosimea zidurilor este de 1,80 m, reprezentând o construcţie solidă. Ea are un plan trilobat în interior cu abside laterale mici, ascunse în exterior cu un decor de zid. În 1807, bisericii i se adaugă un turn, care va adăposti peste timp clopotele, construit pe un plan dreptunghiular. Parterul turnului serveşte drept pridvor, iar o scară spirală care porneşte din pronaos duce la lăcaşul clopotelor. De reţinut este portalul (uşa) dintre pridvor şi pronaos, care este original, sculptat în piatră cu elemente gotice. Biserica are două pisanii: una în limba slavonă (în piatră sculptată) din timpul primului ctitor (Iordache Cantacuzino), ce mai târziu a fost reaşezată pe faţada de sud al turnului clopotniţei, iar a doua, cu caractere chirilice, în limba română, este aşezată deasupra uşii gotice ce duce la pronaos. Pe faţada turnului se găsesc două icoane mozaic executate de pictorul consacrat Sh. Răducanu şi amplasate pe faţadă prin strădania preotului Eugen Ungureanu. De asemenea, în biserică se găsesc două icoane deosebite: Maica Domnului, făcătoare de minuni, şi o icoană cu Sf. M. Mucenic Gheorghe şi Muceniţa Împărăteasă Alexandra, icoane pictate de un ucenic al marelui artist N. Grigorescu, anume Ion Bontea, fiul preotului din Lunca Paşcani. Catapeteasma este nouă, iar pictura în frescă s-a finalizat în 1989, fiind executată de pictorul V. Carp.

În jurul acestei biserici, s-au format cei doi mari cronicari ai Moldovei, Miron Costin şi Ion Neculce. Tot aici au fost botezaţi Mitropolitul Visarion Puiu şi cel ce este cunoscut de istorici „duhovnicul de la Paşcani“ – Nathan Dreteanu, ale cărui sfinte moaşte se găsesc la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Pe pardoseala sfintei biserici este inscripţionat şi numele epitropului Mihai Busuioc, cunoscut în amintirile marelui scriitor Mihail Sadoveanu ca fiind „Domnu Trandafir“.

 

 

Advertisements
Advertisements

Related posts

ASIRYS ne propune trei zile de basm în cadrul Festivalului “ATELIERELE LUI DRAGOBETE”

Redacția

Decalogul căsniciei fericite

Redacția

Sfântul Nifon al Constantinopolului – izbăvitorul de la înec

Redacția

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site