RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Seceta face ravagii în județul Iași

Seceta face ravagii în județul Iași, iar fermierii se tem de tot ce e mai rău. Prețul la motorină afectează recoltarea cerealelor din această perioadă.

Fermierii din Iași se tem că situația din anul 2020, când seceta a distrus culturile și a provocat pagube însemnate, ar putea să se repete. Aceștia spun că vor fi pierderi și în acest an, pentru că seceta s-a instalat treptat din toamna anului trecut, iar unii agricultori au întors culturile și au semănat altceva, pentru a mai salva din producția de anul acesta.

„O să fie pierderi! Deja s-a instalat seceta. S-a pornit cu un deficit de apă la rapiță și cultura de grâu. Încă nu am început recoltatul. Rapița am întors-o în primăvară. Porumbul și floarea să zicem că e acceptabil cum se prezintă până acum dar au nevoie de apă. Dacă vorbim de motorină, și aici situația nu e bună.  Noi plătim la 9 lei și ceva pentru motorină. Motorina se calculează pe hectar. Avem undeva un minim 40 de litri până la 60, 70 de litri, în funcție de tehnologia de cultură folosită. Eu administrez 90 de hectare. A început greu anul agricol, din toamnă și ținând cont de contextul global, regional, presiunea exporturilor… Una e să produci grâu în Ucraina cu 2 lei și cu 9 lei în România. Prețurile vor fi mai mari, clar. Când oferta e mai mică și cererea mare, clar prețurile vor fi mai mari. Nu poți să produci, dacă nu folosești motorină, gaz. Toate pachetele de sancțiuni împotriva Rusiei se întorc împotriva noastră, a consumatorilor, eu resimt ca un consumator scumpirile. Cetățenii români ar trebui să aibă prioritate, pentru ca aceștia să resimtă mai puțin șocurile”, susține Ciprian Stegaru, fermier din comuna Holboca, Iași.

continuare pe bzi.ro

Related posts

Tir încărcat cu bușteni, blocat pe DN 28A la Moțca

Oana

Satul ascuns în creierii munților Poiana Ruscă iese din izolare. Povestea târâmului sălbatic din Hunedoara 

Redacția

Hotărârea privind salariile funcționarilor a fost corectată. Iată veniturile brute încasate de șefii Primăriei Pașcani! (DOC)

Marius Parteni
Încarcă...