Pentru milioane de ucraineni, mulți dintre ei fiind bombardați de Rusia și confruntându-se cu penuria de apă și de energie electrică, sărbătorirea Anului Nou va fi în surdină, deoarece războiul de 10 luni al Rusiei continuă fără a se întrevadă un sfârșit. Dar pentru unele familii este o șansă de a se reuni, chiar dacă pentru scurt timp, după luni întregi de separare, potrivit unui reportaj al Associated Press.
Sâmbătă dimineață, în gara centrală din Kiev, Mykyta, încă în uniformă, strângea cu putere un buchet de trandafiri roz în timp ce aștepta pe peronul 9 ca soția sa Valeria să sosească din Polonia. Nu o mai văzuse de șase luni.
„De fapt, a fost foarte greu, știți, să aștept atât de mult timp”, a declarat el pentru The Associated Press, după ce a îmbrățișat-o și a sărutat-o pe Valeria.
În apropiere, un alt soldat, Vasyl Khomko, în vârstă de 42 de ani, s-a întâlnit cu bucurie cu fiica sa Yana și soția sa Galina, care au trăit în Slovacia din cauza războiului, dar s-au întors la Kiev pentru a petrece împreună Revelionul.
Atmosfera contrasta puternic cu cea de acum 10 luni, când familiile au fost despărțite de invazia rusă în Ucraina.
» Citește continuarea pe pagina autorului


