News FM 89.1 Mhz Pașcani
ASCULTĂ LIVE
RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Internațional

Resturile aeronavei lui Prigojin au fost ridicate de la locul accidentului. Kremlin: Acuzațiile occidentului sunt o minciună absolută

Purtătorul de cuvânt al președintelui rus Vladimir Putin, Dmitri Peskov, a respins vineri acuzațiile potrivit cărora Kremlinul s-ar afla în spatele accidentului aviatic în care se presupune că a murit liderul mercenar Evgheni Prigojin. Peskov a transmis că acuzațiile venite din occident sunt o „minciună absolută”, a spus Peskov, citat de Reuters.

Doi oficiali americani au declarat pentru NBC News, joi, că informațiile pe care le au indică faptul că sabotajul ar fi cauza accidentului aviatic. Unul dintre oficiali a spus că o teorie importantă este că aeronava a fost doborâtă de un exploziv la bord, dar nu au suficiente informații pentru a spune asta cu certitudine, a transmis NBC News.

Acum există multe speculații în jurul acestui accident aviatic și a morților tragice ale pasagerilor avionului, inclusiv Evgheni Prigojin. Desigur, în Occident, toate aceste speculații sunt prezentate dintr-un unghi binecunoscut, a declarat Peskov, potrivit Reuters.

Departamentul Apărării a transmis prin secretarul de presă, generalul Pat Ryder că nimic nu indică faptul că o rachetă sol-aer a doborât avionul și că astfel de rapoarte sunt inexacte, conform NBC. Și Peskov face apel către jurnaliști să se bazeze pe fapte în relatări.

  

Toate acestea sunt o minciună absolută și aici,

 » Citește continuarea pe pagina autorului

Related posts

SUA sărbătoresc 250 de ani de la înființarea armatei americane cu o paradă militară. Ceremonia coincide cu ziua de naștere a președintelui Trump

Redacția

Washingtonul amenință cu RIPOSTA ”necesară” după atacul din Iordania /Progrese spre un armistițiu între Israel și Hamas

Redacția

Om ucis de un TAUR scăpat din arenă. Taurul a mai rănit 3 oameni

Redacția
Încarcă...