Zeci de primării stau cu proiecte de apă şi canalizare blocate din cauza unor avize care costă până la 10% din bugetul unei comune. Asta se întâmplă, în prezent, în Cucuteni, Mogoşeşti, Ciohorăni şi Mirceşti, primării care aşteaptă avizul de lucrări şi o hotărâre a Consiliului Judeţean Iaşi care să stabilească noile taxe speciale şi tarife pentru anul 2015.
De altfel, în plenul CJ Iaşi, care se va întruni la finele acestei săptămâni, se află, pe ordinea de zi, un asemenea proiect, existând posibilitatea eliminării anumitor taxe de intervenţii pe drumurile judeţene.
Situaţia este mai veche, încă din 2012, când a avut loc un proces între Direcţia Judeţeană de Administrare a Drumurilor şi Podurilor (DJADP) Iaşi şi ApaVital Iaşi. Acest proces s-a născut în urma intervenţiilor furnizorului de apă pe drumurile judeţene, ce a stârnit un val de nemulţumiri în cadrul DJADP Iaşi, acţionând ApaVital în instanţă şi somând furnizorul de apă la plata unor taxe. Întreaga poveste a ajuns la urechile prefectului Dan Cârlan, care a înţeles că în cazul ApaVital s-ar fi făcut o discriminare în emiterea gratuită a avizelor, însă pentru alte entităţi au fost solicitate taxe. Recent, Prefectura Iaşi a remis o înştiinţare către CJ Iaşi în care precizează următoarele: „constituie o discriminare evidentă acordarea exceptării numai pentru investiţiile realizate de ApaVital SA şi numai pentru acelea realizate din fonduri provenite din POS Mediu, atât timp cât investiţii absolut similare urmează a fi realizate de către ApaVital SA şi din alte surse de finanţare, precum şi de către oricare din cele 98 de primării din judeţ, cu finanţare fie tot din POS Mediu fie din orice altă sursă legală”. Reprezentanţii prefecturii mai spun că exceptarea acordată de legiuitor are în vedere natura investiţiei şi nu calitatea investitorului sau sursa de finanţare. În plus, orice investiţie realizată de către ApaVital, cu finanţare din POS Mediu, după recepţionare urmează să fie transferată în domeniul public al primăriilor şi păstrată doar în concesiune pentru operare de către ApaVital, iar orice investiţie realizată din diverse fonduri de către o primărie urmează să fie predată în operare către ApaVital SA, în baza aderării la ARASACIS.
Ce au avut de împărţit DJADP Iaşi şi ApaVital
Administraţia DJADP Iaşi, prin directorul Daniel Minciună, explică faptul că instituţia pe care o conduce se finanţează în mod legal prin aceste taxe, motiv pentru care a existat, în 2011, un litigiu la Tribunalul Iaşi între cele două instituţii. La acea vreme, DJADP Iaşi chema în instanţă furnizorul de apă, obligându-l la încheierea unui contract de utilizare a zonei drumurilor judeţene pentru amplasarea lucrărilor şi instalaţiilor de distribuţie a apei. Motivul invocat de administraţia drumurilor judeţene a fost că ApaVital era scutită de taxe la plata avizelor de lucrări, în timp ce alte primării care făceau investiţii similare trebuiau să plătească o avere pentru avizele de lucrări pe drumurile judeţene.
„Pentru ocuparea amprizei şi zonei de siguranţă a drumurilor publice prin amplasarea supraterană sau subterană a unor construcţii, instalaţii ori panouri publicitare, precum şi executarea de accesuri la drumul naţional, cu amenajările aferente, se aplică tarife pentru ocuparea zonei drumului, care se constituie ca venituri la dispoziţia administratorului. De la începutul anului, sunt primării care aşteaptă aceste avize dar care sunt costisitoare. Este şi cazul primăriilor Cucuteni, Mogoşeşti, Ciohorăni şi Mirceşti. Am vorbit cu primarii şi le-am spus să aştepte întâi decizia CJ”, a explicat Daniel Minciună, directorul DJADP Iaşi.
Cititi articolul complet pe www.ziarulevenimentul.ro
Citește și: {loadposition articlescategoryload}


