NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Poliție

Percheziții DIICOT într-un dosar de criminalitate informatică. Descinderi în județul Iași, alte orașe din România și în 15 țări, coordonate de FBI și Europol


Procurorii DIICOT si ofiteri de politie judiciara, precum si ofiteri din cadrul National Crime Agency din Marea Britanie au efectuat 16 perchezitii domiciliare in Capitala si judetele Timisoara, Iasi, Craiova, Drobeta Turnu Severin, Oradea si in municipiul Fagaras, in cadrul unei actiuni de destructurare a unei grupari specializate in infractiuni din domeniul criminalitatii informatice.

De asemenea, au fost efectuate descinderi simultane la domiciliile a aproximativ 50 de membri ai gruparii din 15 state, sincronizate si coordonate de catre FBI si Europol.

Potrivit unui comunicat al DIICOT, in cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale impotriva a 12 persoane, pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional organizat, alterarea integritatii datelor informatice, operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, frauda informatica, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos si spalare de bani.

In primavara anului 2013, autoritatile judiciare romane s-au sesizat cu privire la existenta mai multor utilizatori care activeaza pe forumul online darkode.com/ darkode.me, specializat in activitati din sfera criminalitatii informatice.

Pe forum au fost identificati, pana in prezent, 12 cetateni romani care si-au creat conturi de utilizator, prin intermediul carora au comunicat intre ei, au comercializat date confidentiale, precum cele apartinand unor instrumente de plata electronica, si au coordonat modalitati specifice de executare a unor atacuri informatice asupra unor sisteme informatice.

Anchetatorii au informatii ca suspectii ar fi initiat si executat atacuri informatice impotriva unor servere care gazduiau diverse site-uri pe internet, precum si atacuri de tip phishing impotriva clientilor unor platforme financiare online.

Cu privire la un suspect din dosar s-a actionat in cadrul unei echipe comune de ancheta cu autoritatile judiciare din Marea Britanie, Finlanda si Slovenia constituite cu sprijinul EUROJUST si Europol.

Marti, procurorii DIICOT au retinut doi inculpati, S.G. si R. R. I., iar alte doua persoane sunt cercetate sub control judiciar, pentru savarsirea infractiunilor de fals informatic, operatiuni ilegale cu dispozitive si programe informatice, efectuarea de operatiuni financiare in mod fraudulos, acces ilegal la un sistem informatic, constituirea unui grup infractional organizat.

Procurorii sustin ca, in perioada 2013-2014, inculpatul R.R.I. s-a implicat alaturi de alti suspecti cercetati in prezenta cauza in lansarea mai multor atacuri de tip „phishing” impotriva utilizatorilor legitimi ai unei platforme/serviciu online de plati si totodata impotriva clientilor unei banci situate pe teritoriul Germaniei, in scopul obtinerii de date confidentiale aferente conturilor personale, date susceptibil a fi utilizate ulterior in cadrul altor activitati infractionale cu specific informatic.

Totodata, pe parcursul anului 2014, inculpatul S.G a achizitionat, prin intermediul internetului, de la mai multe persoane, date confidentiale aferente unor carduri bancare, de regula carduri de credit emise de institutii financiare din SUA si Anglia, transferand fara drept sume de bani catre mai multe persoane atat din SUA, cat si din Marea Britanie, care foloseau acte de identitate false pentru a ridica sumele de bani transferate.

Cu ocazia perchezitiilor efectuate au fost gasite si ridicate sistemele informatice utilizate in activitatea infractionala.

La actiune au participat politisti din cadrul DCCO – Serviciul de Combatere a Criminalitatii Informatice si din cadrul BCCO Bucuresti, Timisoara, Iasi, Craiova, Oradea si Brasov, ofiteri din cadrul National Crime Agency din Marea Britanie, precum si echipe de interventie din cadrul Jandarmeriei Romane.

Suportul tehnic si informativ a fost asigurat de catre Serviciul Roman de Informatii si Directia Operatiuni Speciale din IGPR. 

sura www.ziarulevenimentul.ro

 Citește și: {loadposition articlescategoryload}

 

Advertisements

Related posts

Razie în Paşcani! 72 de sancţiuni în valoare de peste 19.000 lei

Ema Roman

O pășcăneancă a vrut să se arunce de la balcon, însă a fost salvată de pompieri (VIDEO)

Oana Cordoneanu

Pășcănenii debranșați abuziv de la rețeaua de apă fac plângeri la Poliție

Teona Gherasim

Lasă un comentariu

* Comentând aici sunteți de acord cu stocare datelor dumneavoastră pe acest site