NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
Administrație

Război între un liberal și un ziarist! Bodoașcă acuză că primarul Pantazi folosește postul de director al Bibliotecii Municipale, pentru a constrânge un realizator tv!

Funcția de director al Bibliotecii municipale Pașcani „Leonard Gavriliu” este ocupată interimar de aproximativ 10 ani de zile, de Mihaela Cojocaru, soția patronului televiziunii Electron M Bit. Din motive necunoscute până acum, în această perioadă nu s-a organizat, așa cum era și normal, un concurs pentru ocuparea acestei funcții.

Pe final de mandat, primarul Dumitru Pantazi pare că și-a adus aminte de această situație și a propus aleșilor locali să aprobe regulamentul de funcționarea al bibliotecii. Acesta este primul pas pentru scoaterea la concurs al postului de director.

În plenul ședinței de Consiliu Local ce a avut loc ieri, consilierul liberal Claudiu Bodoașcă a dorit să modifice forma regulamentului propus cu scopul de a da puteri sporite Consiliului de Administrație al bibliotecii.

„În acest proiect de hotărâre se face referire în preambul la două legislative: un ordin de ministru și o lege. E drept că acestea se bat cap în cap, dar din punctul meu de vedere un consiliu de administrație nu trebuie să aibă rol de decor. De aceea aș dori să amendăm regulamentul, conform ordinului de ministru, astfel încât Consiliul de Administrație de la Biblioteca municipală Pașcani să aibă rol de conducere, nu rol consultativ”, a propus Claudiu Bodoașcă.

Intervenția sa a fost taxată de Cătălin Cojocaru care a acuzat că liberalii vor să pună sub control politic Biblioteca Municipală „Leonard Gavriliu”, iar pe Facebook a concis că „unii țin, neapărat, să se facă de rușine”.

Claudiu Bodoașcă a replicat în această dimineață pe pagina sa de Facebook, și a acuzat că prin numirea prin dispoziții de primar, din două în două luni, a directorului interimar al bibliotecii, primarul Dumitru Pantazi l-ar constrânge pe Cojocaru să aibă o atitudine părtinitoare.

„Șocant este faptul ca d-na este păstrată pe acest post prin Dispoziție de primar, emisă din două in două luni. Da, ați înțeles bine, din două in două luni, de mai mult de patru ani, d-nul primar semnează o Dispoziție prin care d-na Cojocaru, soția ziaristului, este menținută director interimar la Biblioteca municipală . Din punctul meu de vedere nu este doar imoral si o formă de constrângere , ci profund ilegal. Cum credeți ca poate fi obiectiv ziaristul, când știe că bunastarea familiei sale ( d-na director a avut in anul 2018 venituri din salariu de 46 747 lei, foto 1), stă in pixul primarului, din două in două luni? În știre ziaristul recunoaște , ceea ce eu doar bănuiam , și anume că s-a venit cu acest Regulament pentru ca postul de director să poată fi scos la concurs , cu patru luni inainte de alegerile locale. Cred că nimeni nu-și face iluzii despre rezultatul concursului și astfel, directorul bibliotecii, va avea la dispoziție anual un buget de câteva sute de mii de lei, pe care il va cheltui fără să dea nimănui socoteală pentru că , nu-i așa ?, Consiliul de administrație are rol ….consultativ”, a scris Claudiu Bodoașcă pe Facebook.

Mihaele Cojocaru a fost numită în funcția de director intermiar de fostul primar Grigore Crăciunescu, după ce fostul manager a demisionat în urma unei campanii de presă la adresa sa. La acea dată, Cojocaru era singura angajată a instituției care putea ocupa această funcție, deoarece avea studii superioare absolvite.

Primarul Dumitru Pantazi nu a răspuns apelurilor telefonice repetate pentru a comenta aceste acuze, deși a fost apela în mod repetat.  Cătălin Cojocaru, patronul Electron M Bit a dat o replică pe facebook, cu privire la acest subiect.

Sotia mea, Mihaela Cojocaru a depus numeroase cereri pt scoaterea la concurs a postului de director.Si Craciunescu si Pantazi au tinut-o in functie pentru ca este un profesionist care isi face treaba, pt ca institutia are nevoie sa fie condusa pana cand politicienii isi fac damblalele. Mihaela a dat un concurs, l-a castigat, apoi a fost anulat de Ratoi, tot din motive politice. Nu stiu de ce pana acum nu a mai fost organizat un nou concurs, cu siguranta nu pentru a obtine eu sau familia mea un avantaj. Daca ar fi fost, cel mai probabil Mihaela ar fi avut, din nou, cel mai mare punctaj. Indemnizatia de conducere este mica, ar fi fost mai mare daca nu era director interimar”, a precizat pe facebook, Cătălin Cojocaru, patronul Electron M Bit.

Mihaela Cojocaru, directorul Bibliotecii municipale Pașcani „Leonard Gavriliu” nu a putut fi contactată telefonic pentru a oferi o declarație.

Advertisements
Loading...

Related posts

Primăria cumpără module pentru oamenii străzii

Irina Gherasim

Pășcănenii nemulțumiți de programul de distribuție a agentului termic se adună mâine în fața Primăriei pentru a participa la ședința de Consiliu Local!

Răzvan Grecu

Furnizarea apei potabile este întreruptă pe străzi din Tg. Frumos, în satele Dădești și Costești

Redacția
Încarcă...