Părintele misionar de caritate Gigi Ioan va mijloci înţelesul religiei pentru păşcăneni. În acest sens, părintele de la biserica Sfântul Ioan Botezătorul va căuta să explice presei locale anumite evenimente religioase care se vor desfăşura pe raza municipiului nostru, astfel încât, cititorii să înţeleagă mai uşor teologia şi nu numai.

Întrebat dacă funcţia pe care o ocupă este echivalentă cu cea de purtător de cuvânt, părintele ne-a corectat, declarând că nu este purtătorul de cuvânt al Protopopiatului Paşcani: “Atunci când sunt anumite evenimente religioase la nivel local, pentru a evita anumite distorsiuni în exprimarea evenimentelor respective, vă stau la dispoziţie cu informaţii şi cu limbajul adecvat care trebuie promovat, ca oamenii să înţeleagă bine şi corect evenimentul respectiv”, ne-a declarat părintele Gigi Ioan.
Părintele Gigi-Daniel Ioan se ocupă de foarte mulţi ani cu asistența religioasă pentru oamenii internaţi în Spitalul Municipal de Urgenţă Paşcani, este implicat în diverse activități sociale și este secretarul Protopopiatului Pașcani.
Menţionăm faptul că, biserica la care preotul Gigi-Daniel Ioan slujește este construită în incinta Spitalului Municipal Paşcani asigurând asistenţă religioasă pacienţilor creştini spitalizaţi, dar şi cadrelor medicale lucrătoare în spital.


