RCAST.NET
NewsPascani.com Pașcani, Târgu Frumos, Iași
CulturăMagazin

Producția serialului „Wednesday”, care „a luat țeapă” în România, se mută în Irlanda

Producția serialului „Wednesday” se mută în Irlanda pentru sezonul 2, iar filmările vor începe în aprilie 2024, a confirmat publicația Variety. Primul sezon a fost filmat în România, unde, potrivit ministrului Culturii, Raluca Turcan, „statul român a tras țeapă unor investitori în industria cinematografică”.  Primul sezon de opt episoade, care a debutat iniţial în noiembrie 2022 pe Netflix, a fost filmat în România în perioada septembrie 2021 – martie 2022. 

 După ce a doborât mai multe recorduri pentru seriale de streaming, inclusiv cele mai multe ore vizionate pentru un serial în limba engleză în prima săptămână, cu peste 341 de milioane de ore, serialul de comedie horror a fost reînnoit pentru sezonul 2 în ianuarie.  În serial, personajul principal Wednesday din Familia Addams, jucat de Jenna Ortega, se înscrie la Academia Nevermore. Conform descrierii oficiale a primului sezon, Wednesday „încearcă să îşi stăpânească abilitatea psihică, să zădărnicească o serie de crime monstruoase care au terorizat oraşul şi să rezolve misterul supranatural care i-a implicat pe părinţii ei în urmă cu 25 de ani – totul în timp ce navighează prin noile şi foarte încurcatele ei relaţii de la Nevermore”. 

 Alături de Ortega, din distribuţia sezonului 1 au mai făcut parte Gwendoline Christie, Jamie McShane, Percy Hynes White, Hunter Doohan, Emma Myers, Joy Sunday, Naomi J. Ogawa, Moosa Mostafa, Georgie Farmer, Riki Lindhome şi Christina Ricci. Catherine Zeta-Jones a apărut şi ea în rolul Morticia Addams, alături de Luis Guzmán în rolul lui Gomez şi Isaac Ordonez în rolul lui Pugsley.  Alfred Gough şi Miles Millar au dezvoltat serialul şi sunt producători executivi.  Tim Burton a regizat primele patru episoade şi, de asemenea, a fost producător executiv al primului sezon, alături de Steve Stark de la Toluca Pictures, Andrew Mittman de la 1.21 Entertainment, Kevin Miserocchi de la Tee and Charles Addams Foundation, Kayla Alpert, Jonathan Glickman de la Glickmania, Gail Berman, Tommy Harper şi Kevin Lafferty. MGM Television este studioul de producţie.

„Aproape că ajunsesem de râsul industriei cimatografice internaționale”  Ministrul Culturii, Raluca Turcan, a declarat, la Interviurile Digi24.ro, că România are în sfârșit o schemă de cash rebate prin care producțiile cinematografice, precum cele ale marilor companii internaționale, să fie atrase în țară. Statul le va returna o parte din investiții într-o formă de ajutor de stat, cum funcționează în toate celelalte țări europene, spune ministrul, potrivit căruia România era ultima ce nu aplica schema. Ea a dat exemplul celebrei producții „Wednesday”, care a fost filmată aici și a plecat ulterior, înainte de filmarea următorului sezon, „pentru că au fost păcăliți că vor primi acest ajutor de stat și după care statul le-a spus «ne pare rău»”, spune oficialul liberal. „Aproape că ajunsesem de râsul industriei cimatografice internaționale că suntem țara care are lege, alocă și bani pe hârtie, semnează contracte și după aceea retrage preșul. Și anul acesta vom face primele plăți care vin din hotărâri definitive ale instanței care certifică faptul că statul român a tras țeapă unor invetitori în industria cinematografică”, a spus Turcan.

  

https://www.digi24.ro/magazin/timp-liber/film/productia-serialului-wednesday-care-a-luat-teapa-in-romania-se-muta-in-irlanda-2580743?fbclid=IwAR2ektzAG0crtxE9zRJ4inAewlzT9TdhwvpWqTrPpjZA8yLa-9vU7f5lnmk&mibextid=xfxF2i

Related posts

Un pășcănean, singurul român care își va expune lucrările la Scope Miami Beach

Redacția

Nevoința de șapte ani a Sfântului Ioan Iacob de la Neamț – la 30 de metri înălțime deasupra unui pârâu

Redacția

„Ajută mama şi copilul! Ei depind de tine” – conştientizarea societăţii şi sprijinirea femeii să nască viaţa pe care o poartă în ea (VIDEO)

Teona Gherasim
Încarcă...